Duminica 22 Decembrie

De ce se aleg utilajele second hand



Conjunctura economică actuală nu este una tocmai favorabilă pentru sectorul industrial şi de producţie. Capacităţile au fost considerabil reduse faţă de perioada din urmă cu 25 de ani – statisticile şi situaţia reală arată o scădere cu peste 75% în unele sectoare. Un caz cunoscut este cel al segmentului de producţie de utilaje pentru industria agricolă – scădere dramatică a numărului de companii producătoare, de la peste 25 (perioada 1985-1990) până la sub 10 (perioada actuală).

Sectorul industrial şi de prelucrare este afectat de asemenea: sunt foarte bine cunoscute situaţii precum închiderea marilor combinate producătoare, sistarea activităţii marilor fabrici şi aşa mai departe. Chiar dacă aceste capacităţi de producţie ale industriei au fost reduse considerabil, segmentul rămâne în continuare un motor care acţionează şi susţine economia.

Se impune astfel găsirea de soluţii care să menţină în continuare sectorul activ, iar în situaţiile în care investiţiile nu apar se caută alternative mai fiabile. Partea de utilare a complexelor industriale rămase active este o problemă stringentă în momentul de faţă. Deşi există un interes din partea investitorilor străini, furnizarea utilajelor necesare prelucrării în diverse ramuri industriale pune piedici dezvoltării. De cele mai multe ori, în fapt chiar în peste 70% din cazuri, achiziţia de utilaje se face de la furnizori ori organizatori de licitaţii de utilaje second hand. De ce există această situaţie?

Exact ca şi la orice altă achiziţie, obţinerea de echipamente şi industriale noi poate fi destul de costisitoare, acesta fiind primul motiv pentru care românii, afaceriştii din domeniul prelucrării lemnului, metalului sau industriei în general apelează la echipamente precum acele utilaje pentru lemn şi metal de la Surplex. Avantajele nu se rezumă însă doar la costurile reduse, deşi acestea reprezintă factorul principal.

Motivele pentru care susţinerea industriei este realizată cu ajutorul acestor tipuri de echipamente sunt multiple. Fiabilitatea şi durata de funcţionare sunt extinse, chiar dacă parte din totalul acesteia din urmă a fost fructificat pentru o perioadă. Peste tot în lume se sistează capacităţi de producţie din diverse motive, astfel românii pot să beneficieze, prin intermediul companiilor precum Surplex, de utilaje şi echipamente scoase la licitaţie. Cum prelucrarea lemnului reprezintă un domeniu de interes atât pentru întreprinzătorii locali cât şi pentru investitorii străini, nu este de mirare că utilajele pentru prelucrarea lemnului sunt la mare căutare. Mâna de lucru este ieftină în România comparativ cu alte state, utilajele pot fi achiziţionate uşor, există posibilitatea atragerii de fonduri europene pentru partea de producţie şi astfel toţi aceşti factori concură la atragerea investitorilor.

Atât vânzătorii cât şi cumpărătorii ce activează pe piaţa utilajelor second hand (aflată în continuă dezvoltare), indiferent că sunt locali sau externi, au parte de beneficii. Pe de o parte vânzătorii reuşesc să se elibereze de stocurile de utilaje blocate, nevandabile şi care nu generează decât costuri inutile de întreţinere. Cumpărătorii, pe de altă parte, pot găsi mult mai uşor utilajele dorite în condiţiile în care achiziţia lor de noi nu este permisă de buget. Românii aleg la rândul lor din ce în ce mai mult această alternativă, caracterizată doar de avantaje: nivel scăzut al preţurilor utilajelor, livrare în termen scurt al acestora, dezmembrare şi remontare a lor de la expediţie şi până la destinaţie. Până în momentul în care situaţia economiei şi a industriei va permite dezvoltarea şi pe alte căi, industriaşii români şi nu numai pot să beneficieze de aceste atuuri.

 



Comentarii Facebook