Conform tratatelor UE, Comisia poate întreprinde acțiuni pe cale legală – o procedură de încălcare a dreptului comunitar – împotriva unei țări UE care nu implementează legislația UE. Comisia poate sesiza Curtea de Justiție, care, în anumite cazuri, poate impune sancțiuni financiare

România trebuie să informeze Comisia Europeană cu privire la proiectul de lege privind tehnologia 5G, în conformitate cu Directiva (EU) 2015/1535, prin care statele membre trebuie să anunţe Comisia cu privire la orice proiect de lege ce conține reglementări tehnice, înainte de adoptarea acestuia, susţin unii analişti din piaţa de telecomunicaţii.

La reuniunea extraordinară a Consiliului European care a avut loc ieri şi azi, Consiliul European solicită UE și statelor membre să valorifice pe deplin setul de instrumente pentru securitatea cibernetică a rețelelor 5G adoptat la 29 ianuarie 2020 și, în special, să aplice restricțiile relevante asupra furnizorilor care prezintă risc ridicat pentru activele de bază definite ca fiind esențiale și sensibile în evaluările coordonate ale riscurilor la nivelul UE. Consiliul European subliniază că potențialii furnizori de tehnologie 5G trebuie să fie evaluați pe baza unor criterii obiective comune.

Potrivit reuniunii Consiliului European care a avut loc zilele acestea, pentru a fi suverană din punct de vedere digital, UE trebuie să construiască o piață unică cu adevărat digitală și să își consolideze capacitatea de a-și defini propriile norme, de a face alegeri tehnologice autonome și de a dezvolta și implementa capacități și infrastructuri digitale strategice. “UE va rămâne deschisă tuturor întreprinderilor care respectă normele și standardele europene. Dezvoltarea digitală trebuie să ne garanteze valorile, securitatea și drepturile fundamentale și să fie echilibrată din punct de vedere social. O astfel de abordare centrată pe factorul uman va spori atractivitatea modelului european”.

“Toate statele membre trebuie să fie informate cu privire la reglementările tehnice preconizate de către orice alt stat membru.”  Directiva (EU) 2015/1535

Proceduri privind încălcarea dreptului comunitar

În temeiul tratatelor, Comisia este responsabilă de asigurarea aplicării corecte a dreptului comunitar. În calitate de Gardian al tratatelor, Comisia are opțiunea de a iniția proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 258 (ex-articolul 226 TCE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ori de câte ori consideră că un stat membru a încălcat dreptul comunitar. Procedura privind încălcarea dreptului comunitar începe cu o scrisoare prin care Comisia permite statului membru să își prezinte punctele de vedere cu privire la încălcarea observată. Dacă nu se primește niciun răspuns la scrisoare sau dacă observațiile prezentate de statul membru ca răspuns la notificarea respectivă nu pot fi considerate satisfăcătoare, Comisia va trece la următoarea etapă a procedurii de încălcare a dreptului comunitar, care este avizul motivat; dacă este necesar, Comisia va sesiza Curtea de Justiție.

Rapoartele anuale ale Comisiei privind aplicarea dreptului comunitar au fost publicate din 1982 și sunt concepute pentru a oferi publicului acces la informații cu privire la procedurile judiciare în curs. În plus, pe site-ul Curții de Justiție a Comunităților Europene se poate accesa deciziile pronunțate de Curte. Toate hotărârile pot fi consultate și prin EUR-Lex. Prezentarea generală a punerii în aplicare a directivelor comunitare și a procedurilor de încălcare a drepturilor Comisiei este prezentată pe site-ul web al Secretariatului General.

Directiva UE 2015/1535 a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene din 9 septembrie 2015 se referă la procedura de furnizare de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale. Directiva a fost creată pentru promovarea bunei funcționări a pieței interne unde trebuie asigurată transparența cu privire la inițiativele naționale având ca scop stabilirea reglementărilor tehnice.

Autorităţile europene susţin că este esențial pentru Comisie să dețină informațiile necesare înaintea adoptării reglementărilor tehnice. “În consecință, statele membre, cărora li se cere să susțină realizarea obiectivului său în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul UE), trebuie să notifice proiectele pe care le au în domeniul reglementărilor tehnice”, potrivit Directivei.

Toate statele membre trebuie să fie informate cu privire la reglementările tehnice preconizate de către orice alt stat membru.

Începând cu data notificării proiectului, există o perioadă de suspendare de trei luni – în cursul căreia statul membru care a făcut notificarea nu poate adopta regulamentul tehnic în cauză – permiţând  Comisiei și celorlalte state membre să examineze textul notificat și să răspundă în mod adecvat.

Potrivit Directivei, “reglementare tehnică” înseamnă o specificație tehnică sau o altă cerință sau normă cu privire la servicii, inclusiv dispozițiile administrative relevante, a cărei respectare este obligatorie, de jure sau de facto, în cazul comercializării, prestării unui serviciu, stabilirii unui operator de servicii sau utilizării într-un stat membru sau într-o parte semnificativă a acestuia, precum și actele cu putere de lege sau actele administrative ale statelor membre, cu excepția celor prevăzute la articolul 7, care interzic fabricarea, importul, comercializarea sau utilizarea unui produs sau care interzic prestarea sau utilizarea unui serviciu sau stabilirea în calitate de prestator de servicii.

Reglementările tehnice de facto includ:

• actele cu putere de lege sau actele administrative ale unui stat membru care fac referire fie la specificații tehnice sau la alte cerințe sau la norme cu privire la servicii, fie la coduri profesionale sau coduri de bune practici, care la rândul lor fac referire la specificații tehnice sau la alte cerințe sau la norme cu privire la servicii, a căror respectare conferă prezumția de conformitate cu obligațiile impuse de actele cu putere de lege sau actele administrative respective;

• acordurile voluntare la care o autoritate publică este parte contractantă și care prevăd, în interesul general, respectarea specificațiilor tehnice sau a altor cerințe sau norme cu privire la servicii, cu excepția caietului de sarcini pentru achiziții publice;

• specificațiile tehnice sau alte cerințe sau norme cu privire la servicii în legătură cu măsuri fiscale sau financiare care afectează consumul de produse sau servicii prin încurajarea respectării acestor specificații tehnice sau a altor cerințe sau norme cu privire la servicii; specificațiile tehnice sau alte cerințe sau norme cu privire la servicii în legătură cu sistemele de asigurări sociale la nivel național nu sunt incluse.

Acestea cuprind reglementări tehnice impuse de către autoritățile desemnate de statele membre și care figurează pe o listă elaborată și actualizată, după caz, de Comisie.

“Proiect de reglementare tehnică” înseamnă textul unei specificații tehnice sau al unei alte cerințe sau norme cu privire la servicii, inclusiv dispozițiile administrative, formulat în scopul adoptării sale ca reglementare tehnică, textul fiind într-un stadiu de elaborare în care pot fi făcute încă modificări substanțiale.

Conform Directivei, statele membre comunică de îndată Comisiei orice proiect de reglementare tehnică, cu excepția situației în care doar se transpune integral textul unui standard internațional sau european, caz în care este suficientă informația referitoare la standardul în cauză; de asemenea, acestea înaintează Comisiei o expunere a motivelor care fac necesară adoptarea unei astfel de reglementări, în cazul în care aceste motive nu au fost clarificate suficient în proiectul de reglementare tehnică.

După caz și dacă nu au fost deja transmise cu o comunicare anterioară, statele membre comunică totodată Comisiei textele principalelor acte cu putere de lege sau norme administrative aflate în legătură directă, în cazul în care pentru evaluarea implicațiilor proiectului de reglementare tehnică este necesară cunoașterea acestor texte.

Statele membre comunică din nou Comisiei proiectul de reglementare tehnică, în condițiile menționate la primul și al doilea paragraf din prezentul alineat, în cazul în care îi aduc modificări semnificative care au ca efect schimbarea obiectului, scurtarea programului de punere în aplicare avut în vedere inițial, adăugarea de specificații sau cerințe ori transformarea acestora în unele mai restrictive.

În special în cazul în care proiectul de reglementare tehnică urmărește limitarea comercializării sau utilizării unei substanțe chimice, a unui preparat sau produs chimic din motive legate de sănătatea publică sau de protecția consumatorilor sau a mediului, statele membre transmit, de asemenea, fie un rezumat, fie referințele cu privire la datele relevante referitoare la substanța, procesul sau produsul în cauză, precum și cu privire la substituenții cunoscuți și disponibili, atunci când asemenea informații există, și comunică efectele anticipate ale măsurilor referitoare la sănătatea publică și protecția consumatorilor și a mediului, împreună cu o analiză a riscului desfășurată în mod corespunzător, în conformitate cu principiile prevăzute în partea relevantă din secțiunea II.3 din anexa XV la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (9)”.

Comentariile sau avizele detaliate ale Comisiei sau ale statelor membre pot avea în vedere numai aspectele care pot obstrucționa comerțul sau, referitor la normele cu privire la servicii, libera circulație a serviciilor sau libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și nu aspectele fiscale sau financiare ale măsurii, spune Directiva, precizând că autorităţile europene şi statele membre pot adresa observații statului membru care a înaintat proiectul reglementării tehnice; statul membru în cauză ține seama, pe cât posibil, de aceste observații în pregătirea ulterioară a reglementării tehnice.

Statele membre comunică de îndată Comisiei textul definitiv al reglementării tehnice, potrivit Directivei.

Absența unei reacții din partea Comisiei, în temeiul prezentei directive, la un proiect de reglementare tehnică nu aduce atingere niciunei decizii care poate fi luată în temeiul unui alt act al Uniunii.

Potrivit Directivei, statele membre comunică Comisiei toate cererile adresate instituțiilor de standardizare de a elabora specificații tehnice sau un standard referitor la produse specifice, în scopul adoptării unei reglementări tehnice referitoare la acele produse sub forma proiectelor de reglementări tehnice, și precizează motivele pentru adoptarea acestora.

Directiva nu se aplică serviciilor de radiodifuziune şi serviciilor de transmisie de televiziune. De asemenea, nu se aplică normelor referitoare la subiecte care sunt reglementate de legislația Uniunii în domeniul serviciilor de telecomunicații, astfel cum sunt prevăzute de Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului (7).

Directiva nu se aplică acelor măsuri pe care statele membre le consideră necesare în temeiul tratatelor pentru a asigura protecția persoanelor, în special a lucrătorilor, în cazul utilizării produselor, cu condiția ca aceste măsuri să nu afecteze produsele.

Directiva precizează: “Piața internă urmărește să creeze un mediu favorabil competitivității întreprinderilor. Furnizarea unui număr din ce în ce mai mare de informații este una dintre modalitățile de a ajuta întreprinderile să beneficieze cât mai mult cu putință de avantajele oferite de această piață. Din acest motiv, este necesar să se dea posibilitatea agenților economici să evalueze impactul reglementărilor tehnice naționale propuse de către alte state membre prin furnizarea, în vederea publicării periodice, a titlurilor proiectelor notificate și prin intermediul prevederilor referitoare la confidențialitatea unor astfel de proiecte.

În ceea ce privește reglementările tehnice referitoare la produse, măsurile destinate să asigure buna funcționare sau dezvoltarea continuă a pieței includ o transparență mai mare cu privire la intențiile pe plan național și o extindere a criteriilor și condițiilor pentru evaluarea efectului potențial asupra pieței al reglementărilor propuse.

Din acest motiv, este necesar să se evalueze toate cerințele stabilite în raport cu un produs și a se ține seama de evoluția practicilor naționale de reglementare a produselor.

Cerințele, altele decât specificațiile tehnice, referitoare la ciclul de viață al unui produs după ce a fost introdus pe piață pot afecta libera circulație a produsului respectiv sau pot crea obstacole în calea bunei funcționări a pieței interne.

Este necesară clarificarea conceptului de reglementare tehnică de facto. În special dispozițiile prin care o autoritate publică face referire la specificații tehnice sau la alte cerințe sau încurajează respectarea acestora, precum și prevederile referitoare la produsele cu care este asociată autoritatea publică, în interes public, au efectul de a conferi acelor cerințe sau specificații un caracter de obligativitate într-o măsură mai mare decât ar avea-o în alte condiții prin prisma originii lor private”.

Comisiei și statelor membre trebuie să li se acorde timp suficient pentru a propune modificări la o măsură preconizată, pentru a înlătura sau a reduce toate barierele pe care aceasta ar putea să le creeze în calea liberei circulații a mărfurilor, mai arată Directiva menţionând că statul membru în cauză ține seama de respectivele modificări atunci când formulează texul definitiv al măsurii avute în vedere.

Piața internă presupune ca, în special în situații în care nu se poate aplica principiul recunoașterii reciproce de către statele membre, Comisia să adopte sau să propună adoptarea de acte obligatorii. A fost stabilită o anumită perioadă temporară de așteptare pentru ca introducerea măsurilor la nivel național să nu compromită adoptarea actelor obligatorii, în același domeniu, de către Parlamentul European și Consiliu sau de către Comisie.

Statul membru în cauză urmează să amâne, în temeiul obligațiilor generale stabilite la articolul 4 alineatul (3) din Tratatul UE, punerea în aplicare a măsurii preconizate pentru o perioadă suficientă de timp astfel încât să permită fie o examinare comună a modificărilor propuse, fie pregătirea unei propuneri de act legislativ sau adoptarea unui act obligatoriu de către Comisie.

Pentru a facilita adoptarea măsurilor de către Parlamentul European și Consiliu, statele membre ar trebui să se abțină de la adoptarea reglementărilor tehnice după ce Consiliul adoptă o poziție în primă lectură cu privire la o propunere a Comisiei referitoare la sectorul respectiv.

Este necesar să se instituie un comitet permanent ai cărui membri sunt desemnați de către statele membre și care are sarcina să colaboreze la eforturile Comisiei de a diminua orice efect negativ asupra liberei circulații a mărfurilor”.

În cazul în care rezultă că proiectele notificate pot crea bariere în calea liberei circulații a mărfurilor sau în furnizarea gratuită a serviciilor societății informaționale sau a legislației secundare a UE, Comisia și celelalte state membre pot prezenta un aviz detaliat statului membru care i-a notificat. Avizul detaliat are ca efect prelungirea perioadei de suspendare cu încă trei luni suplimentare pentru produse și cu o lună suplimentară pentru servicii. În cazul emiterii unui aviz detaliat, statul membru în cauză trebuie să explice acțiunea pe care intenționează să o ia ca răspuns la avizul detaliat.

Comisia și statele membre pot face, de asemenea, comentarii cu privire la un proiect notificat care pare să fie conform cu legislația Uniunii Europene, dar care necesită clarificări cu privire la interpretarea acestuia. Statul membru în cauză ia în considerare aceste observații pe cât posibil.

De asemenea, Comisia poate bloca un proiect pentru o perioadă de 12 până la 18 luni dacă urmează să fie întreprinse lucrări de armonizare a Uniunii Europene sau sunt deja în curs în același domeniu.

La sfârșitul procedurii 2015/1535, statele membre sunt obligate să informeze Comisia cu privire la textele finale de îndată ce textele respective au fost adoptate și să indice cazurile în care proiectul notificat a fost abandonat, pentru a permite ca procedura Directivei să fie închisă. Acest lucru permite, de asemenea, Comisiei și altor state membre să verifice dacă statul care a făcut notificarea a luat în considerare reacțiile primite în timpul procedurii.

Proiectul de lege privind tehnologia 5G prevede că solicitarea pentru obţinerea autorizării se depune de către producător la MTIC, iar ulterior aceasta se transmite la CSAT. Solicitarea constă într-o scrisoare de intenţie semnată de reprezentantul legal al producătorului, însoţită de: date de identificare, inclusiv datele reprezentanţilor legali şi limitele împuternicirii acordate; structura de acţionariat a producătorului şi a grupului de societăţi din care face parte, inclusiv informaţii detaliate privind societatea-mamă; o declaraţie pe proprie răspundere care să ateste că producătorul îndeplineşte cumulativ o serie de condiţii (nu se află sub controlul unui guvern străin, în lipsa unui sistem juridic independent; are o structură transparentă a acţionariatului; nu are cunoştinţă de un istoric de conduită corporativă neetică; se supune unui sistem juridic care impune practici corporative transparente).

În acest context, documentul prevede că avizul trebuie să se fundamenteze pe evaluări din perspectiva riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii naţionale şi/sau apărării naţionale.