Discretul milionar clujean Adrian Tomșa a dat RAPORTUL. Ce relații are cu Zoltan Teszari, boss -ul RDS, și de unde are averea
Milionarul clujean Adrian Tomșa, care a ajuns la afaceri de zeci de milioane de euro, și despre care s-a spus că ar fi ”omul” lui Zoltan Teszari, boss- ul RDS, a făcut unele declarații care să lămurească lucrurile.
Acesta a fost acuzat că nu ar avea experiență în domeniul telecomunicațiilor, fiind avocat la bază, dar el a ținut să infirme tot și a explicat cum și-a dezvoltat ”imperiul”.
Cum și-a făcut averea Adrian Tomșa
”Nici nu știu cum să răspund, când văd că se încearcă să mi se anuleze, în mediul public, aproape 30 de ani de muncă continuă și serioasă. Este total fals și incorect. Faptul că am ajuns la un business consolidat, transparent, cu date publice, de peste 100 milioane de euro pe an, cu peste 500 de angajați/colaboratori și peste 134 de milioane de lei taxe și impozite plătite în ultimii 5 ani către Bugetul Statului, a însemnat multă muncă și sacrificii, precum și multă experiență acumulată.
Totuși suntem al treilea grup media din piață, după cifra de afaceri, fiind depășiți doar de grupul Pro și grupul Antena. Apropo de experiență, să știți că încă din anul 1995 desfășuram deja activități în domeniul telecomunicațiilor, iar în 1997 eram director general la una dintre cele mai mari firme de cablu din România (CRD), care concura atât cu RCS, cât și cu Astral Telecom.
Apoi, am fost asociat cu cea mai mare firmă de cablu din România la acea dată, Astral Telecom, într-un proiect administrat de mine, care se numea Transilvania Telecom, unde am fost asociat cu oameni de afaceri extrem de serioși și cunoscuți, cum ar fi, de exemplu, domnul Horia Ciorcilă, președintele actual al BT.
Iar în 2004, când s-a vândut Astral Telecom către UPC - Libery, într-o tranzacție de peste 400 de milioane de dolari, am făcut și eu primul exit, încasând câteva milioane de dolari.
La vremea aceea, câteva milioane de dolari erau bani mulți. Apoi am inițiat și constituit, de la zero, o afacere nouă, de consolidare a pieței de internet și cablu, prin Newcom Telecomunicații, împreună cu o parte dintre acționarii care și-au vândut participațiile la Astral Telecom.
Cam prin 2007-2008, cred, am făcut exit din acest proiect, iar după un interval de timp, în plină criză financiară, am ajutat ca o parte din operațiunile și rețelele Newcom dezvoltate să fie preluate de RCS-RDS, în condiții excepționale de fair-play, asigurate de domnul Teszari, având în vedere situația dificilă din acele vremuri. Sunt sigur că cei implicați își aduc aminte de acel episod”, a relatat Adrian Tomșa.
Milionarul clujean susține că nu a fost ajutat cu bani boss-ul RDS
Întrebat dacă l-a finanțat Zoltan Teszari, Tomșa a spus că nici vorbă. ”Glumiți probabil! Pare prea contrastant cu minciunile aruncate în spațiul public, da? Bineînțeles că domnul Teszari nu are nicio legătură cu cele de mai sus. Din fericire, absolut tot ce v-am spus mai sus poate fi probat prin documente. Dacă cineva era interesat într-adevăr de adevăr, îl putea afla ușor, toate documentele fiind publice. Dar revin. Bineînțeles că, activând și fiind concurenți în aceeași piață de telecomunicații, începând cu anul 1996, am avut mai multe ocazii să interacționez și să colaborez punctual cu RCS, cu managerii de acolo și cu Zoltan Teszari. Probabil, atitudinea mea, munca și seriozitatea colaborărilor au făcut să ne respectăm reciproc încă de pe atunci. Deci, în ciuda tuturor celor care își doresc să întrețină tot felul de scenarii fanteziste, vă spun că, dacă ar fi să definesc valorile care au stat și stau la baza relației cu Zoltan Teszari, este destul de simplu. E vorba de multă muncă, încredere, bun simt și respect reciproc.
Și acestea, într-adevăr, nu se pot cumpăra la colț de stradă și nu se pot impune peste noapte de anumite influențe, ci se dezvoltă în timp și este nevoie de seriozitate pentru a le construi. Știu că enervează asta, dar nu sunt omul care să șteargă cu buretele o relație cu un om care a făcut atât de multe lucruri bune pentru România și cetățenii ei, doar pentru că anumite grupuri de interese nu sunt capabile să înțeleagă astfel de valori. Tocmai aceste valori și încrederea în seriozitatea domnului Teszari m-au făcut mai târziu să am încredere în colaborarea de business cu RCS-RDS pe mai multe planuri”.
Tomșa a mai afirmat că în 2013 - 2014 a fost aproape de a cumpăra UPC. ”Mai vreau să menționez un episod punctual, tot apropo de experiență. În 2013/2014, cred, în asociere cu domnul Horia Ciorcilă și cu RCS& RDS, într-o companie înființată pentru acest proiect, West Network Invest, o structură de tip SPV, am negociat achiziția UPC România, structurând și depunând o ofertă angajantă de peste 200 de milioane de euro. La acea dată, vânzătorul nu a acceptat oferta financiară, iar ulterior a vândut operațiunile din România către Vodafone România. Cred că se înțelege că nu este chiar simplu și nu chiar oricine poate să facă astfel de oferte, fiind vorba de o serie de proceduri stricte”, a completat misteriosul om de afaceri din Cluj.
Cum și-a construit imperiul media Adrian Tomșa
Tomșa a mai spus că în 2009 a creat primele lui televiziuni, Someș Tv și Transilvania Channel, iar din 2012 a apărut Agro Tv. ”Tot în 2012, în baza unor înțelegeri, am acceptat ca televiziunea regională Transilvania Channel să se transforme în Look TV, acesta fiind momentul în care m-am asociat în proiectele Look TV și Transilvania Live cu domnii Vasile Dâncu, Ioan Rus și Árpád Pászkány. Trebuie să menționez faptul că, până în acel moment, eu nu îi cunoscusem pe niciunul dintre ei, în nicio împrejurare.
Asocierea a durat aproximativ 2 ani, după care Ioan Rus și Vasile Dâncu s-au retras din proiect. La scurt timp am agreat și eu să-mi vând participațiile către domnul Pászkány și să mă retrag din proiect. Am cedat acțiunile urmând să încasez banii la un termen stabilit ulterior. Era final de 2013, cred. După ieșirea mea, Árpád Pászkány a transformat Transilvania Live în Look Plus, având astfel două televiziuni generaliste, Look TV și Look Plus, iar în vara lui 2014 a achiziționat și drepturile de transmisie pentru meciurile din Liga 1.
În 2014, decembrie, în contextul în care domnul Pászkány trebuia să-mi plătească acțiunile vândute la Look TV, acesta mi-a propus să devin asociat parțial sau integral în proiectul cu drepturile aferente transmiterii meciurilor din liga 1. Negocierile cu dânsul au durat până în 2017, moment în care am preluat atât televiziunile Look Tv, cât și contractul de drepturi. Prețul tranzacției, per ansamblu, nu a fost mic, avându-se în vedere faptul că am preluat și datoriile, și obligațiile viitoare”, a mai adăugat afaceristul.
El deține 14 televiziuni - Prima TV, Prima Sport 1,2,3,4,5, Prima 4K, Prima News, Prima Comedy, Prima History, Cinemaraton, Agro TV, Medika TV, Profit.roNews -, 8 platforme online - profit.ro, primanews.ro, primatv.ro, servuscluj.ro, primasport.ro, agroTv.ro, cinemaraton.ro, medikatv.ro) și o platformă OTT, primaplay.ro.
Tomșa a negat vehement că ar acționa în numele lui Zoltan Teszari
”Speculația că aș acționa în numele lui Zoltan Teszari sau RDS&RCS nu are nici substrat, nici adevăr, nici dovezi. Pe de o parte, așa cum am spus, mă cunosc cu domnul Teszari, avem o relație bazată pe respect și fair-play, dar la fel am relații amicale și cu alți foști asociați și colaboratori deși nu mai suntem parteneri în prezent. Probabil dacă voiam să cumpăr o bancă, șansele erau mari să fiu numit interpusul lui Horia Ciorcilă și al Grupului de la Cluj, sau dacă voiam să cumpăr un institut de sondaje de opinie, sigur presa spunea că Vasile Dâncu și Grupul de la Cluj erau cei care mă puneau să-l cumpăr.
Se pare că doar simplul fapt că locuiesc la Cluj-Napoca și că am avut ocazia să cunosc o parte dintre oamenii importanți din oraș mă face automat component al unui grup fie el și de la Cluj. O prostie. Habar nu am ce-i cu grupul ăsta, dar îmi respect foștii și actualii colaboratori indiferent din ce grupuri fac parte, atâta timp cât sunt respectate principiile. Toate sunt niște speculații ieftine. Rodul unora care nu au capacitatea de a analiza și înțelege și atunci aruncă astfel de aberații simple și simpliste în piață. Sau care poate chiar au interesul să mențină aceste aberații in spațiul public, astfel încât să se folosească de ele când le convine.
Trebuie să rețineți că lucrăm cu RCS&RDS, dar și cu Orange și Vodafone. Și am lucrat și cu Telekom, partea de servicii fixe, și cu DCS/AKTA. Dar mai important decât orice, parcursul antreprenorial arătat mai sus este trasabil, sunt documente și informații disponibile la Registrul Comerțului. Aș aprecia enorm ca cei care se simt îndreptățiți să mă judece să se informeze înainte, dincolo de o agendă sau alta. Faptul că nu am simțit nevoia să prezint public eforturile derulate nu înseamnă că este ceva de ascuns”, a mai spus Tomșa, într-un interviu amplu acordat profit.ro.
1 Comentariu
nu stiu man, mi se pare ca se justifica cam mult pt un milionar facut pe barba lui. Eu de ex, daca m-ar intreba careva cum mi-am facut banii si daca is coada de topor a cuiva, i-as spune clar ca:
"se-ntreaba dusmanii mei
de unde castig banii grei
poate-am dat vreo spargere
sau poate-i afacere"