Duminica 22 Decembrie

Doar 40% dintre angajații români mai merg zilnic la birou. Munca remote, considerată ca un avantaj standard


Doar 40% dintre angajați mai merg zilnic la birou, iar 3 din 5 români au luat în calcul să-și schimbe jobul pentru a beneficia de flexibilitate în modul de lucru. Datele au fost publicate în cel mai recent studiu al unei platforme de recrutare.

Modul de lucru hibrid este una dintre soluțiile care contribuie la menținerea ratei de ocupare a spațiilor de birouri, în timp ce răspunde nevoii angajaților de a reduce timpul dedicat navetei, dar și aceleia de a se întâlni cu colegii, arată un studiu BestJobs.

În prezent, dintre angajații white-collar, 28% lucrează în sistem hibrid, în timp ce alți 40% se duc zilnic la birou, după cum arată cel mai recent sondaj realizat de platforma de recrutare online bestjobs. Totodată, circa o treime dintre angajați lucrează exclusiv remote. 

În perioada pandemiei, 7 din 10 respondenți ai sondajului au lucrat de acasă sau într-o formulă hibridă. Astfel, datele indică faptul că foarte puțini angajați s-au mai întors la stilul clasic de lucru, ce presupune mersul zilnic la birou. 

Mai mult, companiile au fost nevoite să se adapteze, introducând noi facilități pentru a atrage oamenii înapoi la birou sau opțiuni flexibile de lucru. În acest sens, 14% dintre respondenți spun că angajatorul le permite lucrul de acasă pentru perioade limitate, 26% în regim hibrid, iar 21%, pe termen nelimitat.

Flexibilitatea modului de lucru a devenit atât de importantă încât 60% dintre respondenți au declarat că ei înșiși (27%) sau colegi de-ai lor au luat în calcul să-și schimbe jobul din acest motiv, optând pentru unul care să le permită să lucreze cum își doresc. 

Angajații români consideră, acum, munca remote ca fiind un avantaj standard

Raportul de forțe dintre companii și angajați s-a schimbat după pandemie, iar acest lucru se vede în puterea angajaților de a schimba un job care nu le oferă flexibilitatea de care au nevoie acum. Modul de lucru remote a schimbat abordarea oamenilor, care au ajuns să aprecieze acum drept un avantaj standard ceea ce altădată era perceput ca fiind un beneficiu extra", spune Ana Vișian, Marketing Manager bestjobs.

Revenirea la birou, în cazul celor care s-au întors în formulă completă sau hibridă, a avut loc treptat. Jumătate dintre angajatori au decis în cursul anului 2022 să-și aducă echipele la sediu, 12% s-au hotărât în acest an, iar pentru alți 4% urmează.

Printre motivele pe care angajatorii le-au oferit angajaților pentru a justifica nevoia întoarcerii la birou se numără nevoia de reconectare a echipelor și de socializare între colegi și departamente (36%), faptul că munca remote a fost necesară doar în timpul restricțiilor (19%), scăderea performanței echipelor (12%) și afectarea culturii organizaționale (5%). 28% însă nu au oferit angajaților nicio justificare. 

În noul context de lucru, ședințele cu echipa s-au mutat și ele preponderent online (70%), întrucât reunirea echipelor în același loc fizic a devenit tot mai dificilă. Sondajul a fost efectuat în luna iunie, pe un eșantion de 1.382 de utilizatori de internet din România.

Comentarii Facebook