Duminica 22 Decembrie

După ce PNL a detonat guvernul format cu USR, acum Emil Boc vrea armistițiu politic cu un guvern minoritar PNL


Primarul Emil Boc merge pe mâna unui guvern minoritar susținut de PSD și USR.

Avem una dintre cele mai grele situații de după 1989 din punct de vedere politic, economic și medical. Este un început de criză economică. Creșterile tarifelor la utilități, chiar dacă s-au plafonat la energie și la gaz, ecoul lor nu se va stinge la prețuri. Vom găsi lanțuri de creșteri. 

Politic este complicat. Am mai avut în 2009 un guvern care a căzut prin moțiune de cenzură, care a mai stat până în decembrie, dar atunci urmau alegerile prezidențiale și se încheia socoteala, într-un fel sau altul. 

Acum nu avem un element care să ne spună că se încheie cu siguranță. Singurul moment prin care se poate încheia cu siguranță sunt alegerile anticipate. Acestea sunt extrem de complicate și neavenite într-un moment, în care țara are nevoie de decizii care să fie luate de guvern. 

Pentru a fi îndeplinite condițiile Constituționale pentru alegeri anticipate, trebuie să fie respinse două solicitări de investitură, prima a fost a domnului Cioloș și acum să fie respinsă și cea a domnului Ciucă. Apoi să treacă minim 60 de zile de la prima solicitare de investitură, adică ajungem în 19 decembrie. Apoi în intervalul de 3 luni trebuie organizate alegeri anticipate. 

Eu cred în maturitatea clasei politice. Să se găsească o soluție politică prin care guvernul Ciucă să treacă. Apoi vom vedea după ce trece pandemia, stabilizăm prețurile și avem timp și de bătăliile politice. 

Singura opțiune este un guvern minoritar PNL și UDMR, în rest nu există compatibilități politice care să fie rezolvate de la o oră la alta. Dar se discută și se negociază. Mai multe detalii nu pot da. Sâmbătă trebuie depus la Parlament programul de guvernare și membrii guvernului. Se discută și se negociază intens”, a spus Emil Boc, la Napoca FM.

Edilul a revenit cu declarația făcută și în trecut că ”noi, clujenii, vom pierde sume de bani, pentru că nu pot aduce proiecte noi pentru că riscăm să nu avem buget de stat aprobat, dacă nu avem guvern”, dar nu spune că guvernul PNL - USR - UDMR a fost detonat din interior. 

Comentarii Facebook