Duminica 22 Decembrie

După ieftinirea cartofilor şi a carburanţilor, rata anuală a inflaţiei a scăzut uşor. Restul produselor şi serviciilor s-au scumpit


Rata anuală a inflației a scăzut pentru prima oară în opt luni, la 14,96% în luna iulie a acestui an, de la 15,1% în iunie, în condițiile în care prețurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 16,59%, cele ale mărfurilor alimentare au fost mai mari cu 16,05%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 8,33%, conform datelor publicate joi, 11 august, de Institutul Național de Statistică (INS)

Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2022 comparativ cu luna iulie 2021 este 15%, scăzând uşor de la 15,1%, iar comparativ cu decembrie 2021 este 11%, arată datele publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Preţurile de consum în luna iulie 2022 comparativ cu luna iunie 2022 au crescut cu 0,9%. Rata inflaţiei de la începutul anului (iulie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 11%. Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2022 comparativ cu luna iulie 2021 este 15%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2021 – iulie 2022) faţă de precedentele 12 luni (august 2020 – iulie 2021) este 10,1%”, se arată în datele INS.

Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna iulie 2022 comparativ cu luna iunie 2022 este 100,46%. Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2022 comparativ cu luna iulie 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 13%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2021 – iulie 2022) faţă de precedentele 12 luni (august 2020 – iulie 2021) determinată pe baza IAPC este 8,7%.

Cum au evoluat preţurile în iulie 2022

Preţurile mărfurilor nealimentare au crescut cu 16,59%, în iulie 2022 faţă de iulie 2021, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 16,05%, iar serviciile cu 8,33%.

Dintre mărfurile alimentare, cel mai mult s-au scumpit uleiul comestibil, cu 51,86% faţă de iulie 2021 şi cu 3,7% faţă de iunie 2022, precum şi uleiul, slănina şi grăsimile, cu 48,19% faţă de iulie 2021 şi cu 3,55% faţă de iunie 2022. Cartofii s-au scumpit cu 41,85% faţă de iulie 2021 şi s-au ieftinit cu 12,32% faţă de iunie 2022.

La mărfurile nealimentare, cel mai mult s-au scumpit gazele, cu 70,10% faţă de iulie 2021 şi cu 8,16% faţă de iunie 2022. Combustibilii s-au scumpit cu 35,63% în iulie faţă de iulie 2021 şi s-au ieftinit cu 2,04% faţă de iunie 2022.

La capitolul servicii, cel mai mult s-a scumpit transportul aerian, cu 34,02%, în iulie faţă de iulie 2021, şi cu 6,29% faţă de iunie 2022.


Comentarii Facebook