Duminica 22 Decembrie

E-ON Gaz - fie isi bate joc de clujeni, fie le umfla intentionat facturile! Compania a emis facturi in care regulile matematice nu se aplica

E-ON Gaz a emis unei firme din Cluj o factura pentru perioada 11.03.2011- 10.06.2011, in care totalul sumelor defalcate adunate inscris in factura este cu 112.01 lei mai mare decat calculul facut printr-o operatie matematica simpla: adunare.

 

Mai exact,  firma clujeana este instiintata ca are de platit 348.12 lei pana in 27 iulie 2011. Daca adunati , insa, sumele de pe coloane si cu TVA si fara, totalul este complet gresit. Astfel, totalul fara TVA ar trebui sa fie 195,7 lei (scris cu pixul de reprezentantul firmei ulterior pentru a putea trimite inapoi factura) si nu 286.02 cum a calculat E-ON Gaz. De asemenea, si la totalul pe coloana pentru TVA, sumele adunate dau 40,41 (scris cu pixul), in timp ce E-ON Gaz a trecut 62.10 lei.

 

Nu se pune, insa, problema unei defectiuni a softului, intrucat in final pe factura Suma fara TVA + suma cu TVA sunt adunate corect, adica: 286.02+62.10= 348.12 lei.

 

Asa ca firma clujeana este anuntata ca trebuie sa plateasca 348.12 lei si nu 236.11 lei, cat ar fi platit daca E-ON Gaz ar fi adunat corect pe coloana.

 

Factura ne-a fost trimisa de Maria Rus, care ne-a explicat ca  s-a dus cu ea la E-ON Gaz. "Doamna de la Ghiseul 1 a spus ca e corecta factura. A spus ca mai sunt penalitati care n-au fost cuprinse in factura , ca nu mai era loc! Iar in contabilitate sa inregistrez cumva ... diferenta. Dupa aceea, cand i s-a trimis de la  contabilitate factura corectata,  mi-a spus sa-mi platesc la timp facturile", ne-a scris Maria Rus pe adresa office@stiridecluj.ro.

 

Reprezentantii E-ON Gaz au precizat ca analizeaza situatia, dar nu au dat inca un raspuns.

 

Nu uitati, daca aveti imagini sau informatii interesante la asteptam pe adresa office@stiridecluj.ro

 

 

 

Vedeti factura in dimensiuni mai mari AICI

Comentarii Facebook