Duminica 22 Decembrie

Elevii și studenții pot cere 200 de euro ajutor de la stat, pentru un calculator sau un laptop nou, până pe 15 iunie


Programul Euro 200 este operațional și în acest an. Tinerii pot solicita bani de la stat pentru cumpărarea unui calculator nou. Potrivit calendarului din acest an, publicat în Monitorul Oficial, cererile pentru obținerea ajutorului de stat se vor putea depune până la jumătatea lunii iunie.

Elevii pot cere 200 de euro ajutor de la stat pentru un calculator sau laptop  nou

Conform Legii nr. 269/2004, tinerii din țara noastră cu vârsta de până la 26 de ani, elevi sau studenți ai învățământului de stat sau particular acreditat, pot primi, în cadrul programului „Euro 200”, un ajutor de stat în vederea cumpărării unui calculator nou, fie el de tip desktop sau netbook, potrivit bugetul.ro.

Valoarea ajutorului este neschimbată de la apariția programului și reprezintă, mai exact, echivalentul în lei al sumei de 200 de euro, calculat la cursul de schimb pentru ultima zi a lunii precedente cumpărării calculatorului.

Luni, prin intermediul Ordinului Ministerului Educației nr.3.851/2021, publicat în Monitorul Oficial nr. 559, a fost stabilit calendarul din acest an al programului. Astfel, potrivit acestuia, termenul-limită pentru depunerea cererilor în programul Euro 200 din acest an este 15 iunie. Apoi, în data de 9 iulie se va afișa pe website-ul dedicat programului lista cu beneficiarii ajutorului de stat.

Există perioadă pentru depunerea contestațiilor

În perioada 9-13 iulie se vor putea depune contestațiile, iar în data de 30 iulie se va afișa lista finală a beneficiarilor. Bonurile valorice se vor transmite beneficiarilor în perioada 20-27 august, utilizarea acestora fiind posibilă între 20 august și 15 octombrie 2021.

Beneficiarii pot fi, conform ordinului, tinerii cu vârsta de până la 26 de ani (elevi sau studenți) care vor să-și cumpere un calculator nou și care provin dintr-o familie cu un venit pe membru de familie de până la 250 de lei.

Ajutorul bănesc se acordă o singură dată în cadrul unei familii, familii fiind considerate, pe lângă cele formate din soț și soție sau soț, soție și copiii lor necăsătoriți, și persoanele necăsătorite care locuiesc împreună cu copiii lor și ai fiecăreia dintre ele.

Configurația minimă recomandată a calculatoarelor pentru care se acordă sprijin financiar

  • pentru desktop - procesor Dual Core sau echivalent; FSB minimum 800 MHz; frecvență procesor minimum 2.300 MHz; HDD minimum 250 GB; RAM tip DDR3 minimum 4 GB; unitate DVD; monitor LCD minimum 17”; tastatură, mouse optic;
  • pentru laptop - procesor minimum Dual Core sau echivalent; frecvență procesor minimum 2.000 MHz; RAM tip DDR3 minimum 4 GB; HDD minimum 250 GB; diagonală minimum 15”; rezoluție minimum 1.366 x 768; DVD;
  • pentru netbook sau echivalent - procesor Intel Atom sau echivalent; tip procesor minimum N450 sau echivalent; HDD SATA minimum 250 GB; RAM DDR3 minimum 1 GB; diagonală minimum 10”.

Comentarii Facebook