Duminica 22 Decembrie

Fabrica Napolact de la Cluj se închide, dar autoritățile clujene stau cu mâinile în sân

 

Fabrica Napolact din Baciu se închide, dar autoritățile stau cu mâinile în sân și nu fac nimic

 

Grupul olandez FrieslandCampina a închis deja și fabrica de la Țaga, iar acum va închide și unitatea de produse lactate din Baciu, anunță Ziua de Cluj.

 

Autoritățile clujene au fost prinse pe picior greșit de această nouă mutare și habar nu au de ce se întâmplă. ”Nu am niciun document și nicio notificare din partea lor. Nu am sunat să văd ce se întâmplă. Oricum, dacă fac disponibiliare colectivă trebuie să ne anunțe cu 60 de zile înainte”, a declarat Daniel Don, directorul Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă. 

 

Prefectul Gheorghe Vușcan a declarat că nu are certitudinea că fabrica Napolact se va închide. El a precizat, totuși, că a încercat să discute cu șefii companiei, dar aceștia au refuzat orice contact.

 

Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a precizat că cei de la FrieslandCampina nu au făcut niciun anunț de închidere a fabricii, astfel că vorbim numai despre speculații. ”Producătorii de lapte din județul Cluj m-au anunțat că nu mai dau laptele la Napolact și că își găsesc alte firme cu care să lucreze, dar cei de la FrieslandCampina nu au spus nimic oficial despre plecarea de la Cluj. Oricum ar fi, este economie de piață și pot face ceea ce doresc”, a precizat Horea Uioreanu.

 

La fabrica Napolact din Baciu lucrează 300 de oameni.

 

Reprezentanții FrieslandCampina nu au confirmat o eventuală închidere a fabricii de la Cluj.

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

UPDATE

 

Oficialii companiei au precizat că informațiile despre închiderea fabricii sunt simple speculații apărute în Ziua de Cluj.

 

Fabrica Napolact Cluj nu se ÎNCHIDE: ”Sunt speculații” - Citește poziția companiei

Comentarii Facebook