Duminica 22 Decembrie

Farmec anunță prelungirea perioadei de avizare a noilor sale biocide


Compania Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, anunță extinderea perioadei de avizare pentru producția și comercializarea noilor biocide pe o perioadă de 12 luni, conform Ordonanței de Urgență 67 privind modificarea unor acte normative și prelungirea unor termene publicate în Monitorul Oficial în 12.05.2020. 

Guvernul României a emis actul normativ datorită cererii de biocide pe piața locală, acestea fiind inițial avizate doar pentru perioada stării de urgență, conform Ordonanței Militare nr. 4 din 29.03.2020.

Farmec a obținut avizele necesare pentru biocide de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, avize care atestă acțiunea virucidă, bactericidă și fungicidă a produselor.

În data de 27 aprilie, compania a început producția de biocide pentru uz personal și profesional. Noutatea absolută o reprezintă gama Dermofarm, care conține dezinfectanți pentru mâini și suprafețe, creați special pentru a fi utilizați în cabinete medicale, saloane de înfrumusețare sau alte spații care impun un grad ridicat de igienă. Aceștia au ca substanță activă alcoolul etilic în proporție de 80% v/v, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății.

Ne bucurăm de sprijinul și cooperarea autorităților și partenerilor noștri pentru a asigura produsele necesare românilor în această perioadă plină de provocări. Dorim să confirmăm faptul că vom continua să producem și să comercializăm cu prioritate biocide în următoarea perioadă - biocide dezvoltate în acord cu legislația, pe baza unor rețete a căror eficiență este demonstrată clinic și care sunt prietenoase cu mediul și sigure pentru sănătatea întregii populații”, a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec.

Comentarii Facebook