Vineri 22 Noiembrie

Florin Cîţu: „Aparatul bugetar este supradimensionat. Bugetarii care nu-şi fac treaba, să plece la privat!"


Florin Cîțu a declarat duminică, la sediul PNL, înainte de reluarea negocierilor cu PSD pentru programul de guvernare, că „aparatul bugetar este supradimensionat". Premierul interimar a vorbit despre o eventuală disponibilizare a unor oameni care lucrează la stat. „Cei care sunt acolo pe pile și pe prietenii să nu mai existe acolo", a spus preşedintele PNL.

Premierul interimar spune că dacă ar da afară nu foarte mulţi oameni, ar salva la bugetul de stat milioane de euro, iar cei care nu îşi fac treaba, să meargă la privat.

Florin Cîţu: „Am arătat că putem avea creştere economică"

Nu e un blocaj. Sunt încă aceste divergenţe, eventual la modul în care noi vedem să administrăm o economie. Noi am arătat, în ultimii doi ani de zile, că se poate să ai şi venituri bugetare mai mari, fără să creşti taxe şi să ai o redistribuţie pe care o face piaţa. Noi aşa credem, că fără intervenţia statului, se pot redistribui resursele în economie, echitabile, eficient. De partea cealaltă, bineînţeles se doreşte intervenţia statului. Aşa se crede că se poate redistribui avuţia.

Florin Cîţu: „Nu putem vorbi azi de măsurile propuse de Dragnea"

Am spus şi ieri, este bizar să vorbim astăzi de măsurile pe care eu le-am contracarat în programul lui Dragnea. Şi taxa de solidaritate, şi impozitul pe venit global, sunt mai multe acolo. Am revăzut programul acela, că tot ce era acolo este în acest program. Mi se pare bizar că la doi ani după ce am arătat că acel program a fost prost, pentru că nu au implementat nicio măsură (...)  Opinia mea este că nu sunt de acord, le-am atacat atunci, când eram în opoziție, ar fi culmea să le introducem astăzi, nu pentru că există o barieră ideologică, ci pentru că nu funcționează", a spus Florin Cîţu.

„Aparatul bugetar este supradimensionat. Bugetarii care nu-şi fac treaba, să plece la privat!"

Premierul interimar a fost întrebat dacă se iau în calcul concedieri în rândul bugetarilor.

Simplificați foarte mult lucrurile. Nu, aici este este vorba despre măsurile pe care le avem în PNRR: reforma pensiilor pe contributivitate, reforma salarizării, să legăm salarizarea de performanță în sectorul bugetar și de o eficientizare a aparatului public.(...) Vă spun ce ne spun nouă oamenii: aparatul bugetar este supradimensionat, salariile sunt prea mari, serviciile pe care le primim de la stat nu sunt eficiente și eu vreau performanță de la angajații din domeniul public, vreau să fie bine plătiți cei care fac performanță. Iar cei care sunt acolo pe pile și pe prietenii să nu mai existe acolo, asta e ideea”, a precizat Florin Cîțu.

PNL a spus că e nevoie de o reformă a administrației publice pe care am început-o în acest an și așa putem să găsim resurse și pentru creșteri de salarii și creșteri de pensii", a adăugat președintele PNL.


Comentarii Facebook