Duminica 22 Decembrie

Frigul năpraznic din luna ianuarie crește facturile la gaze: ”Facturile s-au dublat”


Facturile la gaz s-au dublat atât din punct de vedere al consumului, cât și al valorilor. Totul pe fondul gerului din ianuarie.

Luna ianuarie a adus episoade de vreme geroasă care au generat un consum ridicat de gaz pentru încălzirea locuințelor. 

Chiar dacă prețul gazului a rămas plafonat la 0,31 lei/kWh, creșterea consumului se va simți serios în facturi, scrie Antena3.ro.

Mai ales în cazul locuințelor care folosesc centralele individuale pentru încălzire.

Facturile s-au dublat. Am făcut o analiză în cursul zilei de joi pe câteva facturi din zona Capitalei. Această dublare rezultă că a apărut din creșterea puternică a consumului. Luna noiembrie a fost destul de caldă, comparativ cu alți ani. Luna decembrie a intrat pe un regim normal de temperaturi, dar diferența aceasta mare a făcut să vedem o factură dublă în decembrie, față de noiembrie.

Dacă ne uităm pe aceleași facturi, prețurile pentru gaze au fost ușor mai coborâte în luna decembrie, decât în noiembrie cu câteva procente. În ianuarie probabil că vom avea din nou o factură mai mare, datorită consumului ridicat.

Dacă o factură a ajuns în decembrie la 550 de lei, probabil că în ianuarie oamenii să se aștepte la 700 de lei”, a spus Dumitru Chisăliță, Asociația Energia Inteligentă, la Antena 3 CNN.

Comentarii Facebook