Duminica 22 Decembrie

Furnizorii de energie electrică și gaze naturale, amendați pentru unele nereguli care au dus la creșterea prețurilor


Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a dat sancțiuni ce pornesc de la 10.000 de lei și ajung la sute de mii de lei furnizorilor de energie electrică și gaze naturale pentru practici comerciale incorecte.

Potrivit inspectorilor, aceste companii, printre care se numără și Engie România și E-ON Energie, au recurs la practici incorecte, printr-o serie de nereguli în contracte, nereguli care au dus la creșterea considerabilă a prețurilor la energie, informează news.ro.

Contracte modificate la doar trei luni de la încheiere şi în interiorul perioadei de valabilitate de 12 luni, uneori fără să existe un acord al clientului nici măcar pe contractul iniţial, oferte înşelătoare sau incomplete sunt câteva dintre neregulile constatate de inspectorii ANPC, care au impus eliminarea acestora, consecinţa fiind limitarea creşterii preţurilor.

ANPC a desfășurat controale între 30 august și 28 septembrie la furnizorii de energie electrică și gaze naturale pentru clienții finali. Inspectorii au verificat ofertele prezentate de operatorii economici și concordanța dintre acestea și tarifele de la încheierea contractelor, existența unor practici comerciale incorecte la încheierea contractelor sau modificarea acestora în defavoarea consumatorilor, dar și existența unor clauze abuzive în aceste contracte.

Engie România, amendată cu 10.000 de lei de ANPC

Ca urmare a reclamațiilor primite de la clienți, inspectorii ANPC au stabilit că nu a fost respectat termenul de notificare prevăzut în contract în ceea ce privește expirarea perioadei contractuale. Astfel, Engie a primit o amendă de 10.000 de lei. Ulterior, Engie și-a notificat utilizatorii.

Inspectorii au mai constatat nerespectarea termenului de 12 luni pentru ofertele de preţ la gazele naturale şi notificarea cu un preţ mult mai mare într-un interval de 3 luni de la notificarea iniţială, considerându-se că a fost făcută o discriminare între consumatorii care semnaseră deja un contract şi cei care nu semnaseră şi cărora li s-a modificat preţul iniţial.

Pentru facturile cu perioade de regularizare pe anii anteriori, sumele aplicate sunt incomparabil mai mari decât consumurile realizate”, au constatat reprezentanţii ANPC.

Alte companii amendate au fost E-ON Energie România SA Târgu Mureş, CIS GAZ SA Sântana de Mureş,  SST GRUP Transilvania SRL Tg.Mureş, Pado Group Infrastructures SRL Târgu  Mureş, pentru că nu informau consumatorii în contracte asupra tarifelor cuprinzând taxele percepute, inclusiv TVA.

În cazul E-ON Energie România SA Târgu Mureş, care furnizează şi energie electrică, şi gaze naturale, s-a constatat că a notificat consumatorii în perioada premergătoare datei de 1 iulie, cu oferta „E.ON STANDARD GAS” şi E.ON HOME  GAS cu un preţ valabil pentru 12 luni, iar ulterior a facturat serviciile oferite cu preţul din ofertă, deşi consumatorul nu şi-a exprimat acceptul şi nu a semnat contractul, ulterior, fiind notificat cu privire la aplicarea de noi oferte cu preţuri mai mari decat în cea iniţială, fără a se ţine cont de valabilitatea de 12 luni a acesteia.

A fost solicitată încetarea practicilor comerciale incorecte, fiind date trei amenzi contravenţionale în valoare de 300.000 lei.

Comentarii Facebook