Duminica 22 Decembrie

Grâul și porumbul, scumpiri considerabile după atacul Rusiei asupra Ucrainei


Creșterea prețului grâului și porumbului a atins joi nivelul maxim permis la bursa de cereale de la Chicago. Atacul Rusiei asupra Ucrainei a pus, astfel, sub semnul întrebării livrările unuia dintre cei mai importanți furnizori mondiali de cereale.

Cotațiile futures la ambele cereale s-au apreciat cu peste 5%, fiind blocate la limita maximă de apreciere timp de peste o oră. Grâul este la cel mai ridicat nivel de după 2012, iar cotațiile la oleaginoase sunt și ele în creștere, arată Agerpres. În jurul orei 8:26 a.m. GMT, la Chicago Board of Trade prețul grâului era în creștere cu 5,7%, până la 9,3475 dolari per bushel,  potrivit Bloomberg. 

Piețele au intrat în panică în această dimineață”, subliniază firma franceză de consultanță Agritel.

Marii importatori de cereale sunt deosebit de vulnerabili, în condiţiile în care Ucraina şi Rusia aprovizionează foarte multe ţări din Asia, Orientul Mijlociu şi Africa. Atenţia pieţelor se va îndrepta spre o licitaţie de achiziţionare de grâu care ar urma să fie organizată joi în Egipt, cel mai mare importator mondial. Agritel precizează că până acum Egiptul a fost inundat cu oferte de grâu provenit din bazinul Mării Negre însă în contextul actual este neclar care sunt furnizorii care vor mai participa la licitaţia de joi.

Toate aceste creşteri ar putea să se repercuteze asupra preţurilor la raft, deoarece o gamă largă de produse de la paste până la ciocolată vor deveni mai scumpe, afectând şi mai mult bugetele gospodăriilor. Aceasta în condiţiile în care în luna ianuarie un indicator al preţurilor mondiale la alimente calculat de Naţiunile Unite s-a apropiat de un nivel record, notează agerpres.ro.


Comentarii Facebook