Duminica 22 Decembrie

Iluminatul de sarbatori se va scumpi la Cluj Napoca! Primaria va cheltui aproape 1,3 milioane de lei


Iluminatul stradal in perioada sarbatorilor de iarna ar putea costa cu 3,46% mai mult. Propunerea va fi discutat de consilierii locali in sedinta din 14 octombrie.

SC Elba SA a concesionat in 2007 serviciul public de iluminat ornamental festiv.

"Preturile se vor actualiza in functie de indicele de inflatie transmis de Institutul National de Statistica, la nivelul unui an calendaristic. Pentru noile preturi se va incheia un act aditional la contractul de concesiune", se stipuleaza in contractul incheiat de SC Elba si primarie.

Firma a solicitat inca din luna iulie majorarea preturilor cu 5,41%, dar Comisia de preturi si tarife din cadrul primariei a analizat solicitarea si a aprobat o crestere de 3,46%, incepand din 1 decembrie 2010.

In 2009, iluminatul de sarbatori a fost pornit la Cluj Napoca in 30 noiembrie si a costat bugetul local 1,2 milioane de lei, iar in acest an ar putea sa fie mai scump cu circa 10.000 de euro.

Ultimul cuvant il vor avea consilierii locali.

Comentarii Facebook