Miercuri 25 Decembrie

În ultimii 20 de ani clujenii au avut un ritm de dezvoltare mult peste cel al Capitalei, deși București conduce la capitolul PIB/capita


În urmă cu 20 de ani, România avea un PIB/cap de locuitor în termeni de paritate a puterii de cumpărare (ppc) de doar 26% din media UE. Acum, PIB/capita la paritatea puterii de cumpărare (PPC) este 76%, la egalitate cu Ungaria și deasupra Greciei (67%).

Cel mai bogat județ, care este de departe București, are peste 260% din media Uniunii Europene la paritatea puterii de cumpărare (deci de peste 2,5 ori mai bogat decât media). 

De remarcat este că deși București conduce la capitolul PIB/capita, fiind urmat de Cluj, în ultimii 20 de ani clujenii au avut un ritm de dezvoltare mult peste cel al Capitalei.

În urmă cu 20 de ani Clujul era pe locul al cincilea ca PIB/capita, după București, Ilfov, Constanța și Brașov. În 2010 devansează Brașovul și ajunge pe locul 4, iar mai nou a trecut și de Ilfov, stând în coada Capitalei.

Cel mai slab ritm de dezvoltare l-a avut Covasna, Galați, Vrancea și Bacău, iar cel mai ridicat l-au avut Cluj, București, Sălaj și Timiș.

Din perspectiva veniturilor proprii, există diferențe mari în capacitatea județelor de a genera venituri proprii. Există județe cu un PIB pe cap de locuitor ridicat, dar cu o prestare minimă de servicii publice (Gorj, Alba), sau județe cu un nivel scăzut al PIB pe cap de locuitor, dar cu un nivel semnificativ al cheltuielilor publice locale (Iași).

Un nivel ridicat de responsabilitate fiscală se înregistrează în Timiş, Constanţa, Cluj, Prahova, Braşov, Bihor şi Iaşi, mai arată autorii documentului, scrie Hotnews.

N.Red: Paritatea puterii de cumpărare - PPC (engleza Purchasing power parity sau PPP) măsoară puterea de cumpărare a unei monede, exprimată într-o altă monedă de circulatie internațională, de regulă euro sau dolari. Având în vedere ca prețurile bunurilor diferă de la un stat la altul, paritatea puterii de cumpărare calculează o rată de schimb alternativă între monedele celor doua țări, comparând un "coș de bunuri".

Comentarii Facebook