Duminica 22 Decembrie

Începe șantierul și pe strada Kogălniceanu! Nu se mai poate parca deloc, de la UBB spre Biserica Reformată


Lucrările pe strada Mihail Kogălniceanu încep miercuri, 26 ianuarie.

Primăria Cluj-Napoca anunță începerea lucrărilor de modernizare pe  strada Mihail Kogălniceanu, tronsonul cuprins între străzile Emmanuel de Martonne și Biserica Reformată. Lucrările vor începe miercuri, 26 ianuarie 2022 și au loc în cadrul proiectului ”Lucrări de amenajare urbană strada Mihail Kogălniceanu, strada Universității și străzile adiacente”. 

Lucrările se vor desfășura, în prima etapă, pe trotuarul adiacent numerelor fără soț și determină interzicerea completă a parcării pe strada Mihail Kogălniceanu, tronsonul cuprins între strada Emmanuel de Martonne și Biserica Reformată, iar parcările existente vor fi desființate.

Circulația pietonilor se va realiza pe trotuarul existent, adiacent numerelor cu soț.

Pentru circulația autovehiculelor se va asigura o bandă de circulație, oprirea fiind interzisă pe tronsonul mai sus menționat.

Lucrările vor fi executate de către SC Astor Com SRL.


Comentarii Facebook