Inspectorii ANAF au plan de sume suplimentare pe care să le stabilească firmelor la controale. Planul sumelor încasate nu este un mit!
Planul sumelor care trebuie încasate suplimentar de la firme în urma inspecţiilor fiscale derulate de inspectorii ANAF nu este un mit. Potrivit unui document obţinut şi prezentat de Profit.ro, un inspector are ţinte de atins nu doar în ceea ce priveşte numărul de controale, un indicator care poate fi considerat rezonabil, ci şi în privinţa sumelor pe care trebuie să le pună suplimentar în spinarea firmelor în urma acestor controale, transmite news.ro.
În cazul în care inspectorul nu a stabilit firmelor sume suplimentare suficiente încât să-şi facă planul, primeşte notă pe măsură şi poate pica evaluarea pe care i-o fac şefii. Profit.ro a confirmat cu persoane din interiorul ANAF utilizarea acestui tip de raport la nivelul agenţiei.
Unii indicatori şi sumele pot fi diferite, în funcţie de administraţie sau direcţie/serviciu/etc.
Obiectivele cum sunt numărul de inspecţii sau controale documentare sunt utile, astfel de ţinte fiind prevăzute şi în PNRR, dar impunerea şi a unor sume pe care inspectorii au obligaţia să le stabilească suplimentar firmelor riscă să îi împingă pe aceştia spre abuzuri, doar pentru a face planul stabilit de şefi, comentează Profit.ro.
2 Comentarii
Furi, nu furi, esti amendat, sa le iasa planul de amenzi. Atunci mai bine furi, sa nu fii fraierit de doua ori.
ANAF ORADEA , isi face planul in aceasta perioadă in Piața Maraști, le e rusine celor din CJ sa sanctioneze acolo. La Kaufland, Lidl, Profi, etc, nu se bagă nimeni !! De cativa ani au doar pierderi si nu platesc impozite pe profit!! De asta ati auzit ANAF-istilor?!? Salariați platiți cu sume mizerabile! Profit maxim!!!ALOOO ANAF!!