Duminica 22 Decembrie

Judeţul Cluj este primul în România la accesarea de fonduri europene! Ce alte judeţe sunt în top şi care sunt administraţiile aflate la polul opus


Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, a anunţat, marţi seară, că judeţul Cluj este primul în România la accesarea de fonduri europene în perioada 2014 – 2020, fiind vorba de atragerea unei sume de aproape 9,5 miliarde de lei.

Tişe a declarat, marţi, că jumătate din suma accesată este meritul instituţiei pe care o conduce.  

Judeţul Cluj este primul în România la accesarea de fonduri europene în perioada 2014 – 2020! Apreciez faptul că jumătate din valoarea atrasă este meritul Consiliului Județean Cluj, prin implementarea proiectelor”, a transmis Alin Tişe.  

Liderul forului administrativ județean distribuie şi un raport al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) cu date la 30 iunie.  

cluj.png

Potrivit raportului, cele mai multe proiecte – 347 au fost depuse în cadrul Programului Operaţional Regional, valoarea totală fiind de aproape 6,5 miliarde de lei. De asemenea, 53 de proiecte au fost în cadrul Programului Operaţional Infrastructura Mare, valoarea acestora fiind de 1,9 miliarde de lei. Totodată, au mai fost accesate fonduri europene şi în cadrul Programului Operaţional Capital Uman, Programului Operaţional Competitivitate şi în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă. 

În total, la nivelul judeţului Cluj a fost atrasă suma de aproximativ 9,5 miliarde de lei. În topul judeţelor care au accesat cele mai multe fonduri europene se mai află Bucureşti – Ilfov, Iaşi şi Constanţa. La polul opus, cu cele mai puţine fonduri europene atrase sunt judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Teleorman şi Covasna. 

Comentarii Facebook