Duminica 22 Decembrie

La Cluj, șomerii își pot găsi de lucru cu o aplicație de smartphone

 

O aplicaţie pentru smartphone îi va ajuta pe șomeri să își găsească un loc de muncă. Softul este creat pentru AJOFM Cluj de un expert din Londra.

 

Directorul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj, Daniel Don, a declarat că aplicația va fi finalizată până în vara anului viitor.

 

Toată oferta noastră vacantă de locuri de muncă va fi disponibilă prin intermediul unei aplicaţii pentru smartphone-uri, la dezvoltarea căreia lucrăm în prezent, pe toate sistemele de operare ale telefoanelor mobile. Considerăm că absolvenţii şi tinerii care utilizează astfel de mijloace de comunicare, dar şi şomerii, să fie interesaţi de acest soft, cu ajutorul căruia îşi pot găsi mai uşor un loc de muncă, direct de pe telefonul mobil. Pentru aceasta, beneficiarii aplicaţiei trebuie să fie înregistraţi în evidenţele noastre. Aplicaţia este dezvoltată de un expert clujean care lucrează la o mare companie din Londra şi va fi finalizată până în vara anului viitor. Este o aplicaţie în premieră naţională”, a spus Don.

 

Softul pentru smartphone va fi plătit dintr-un proiect european câștigat de AJOFM Cluj.

Comentarii Facebook