Duminica 22 Decembrie

Legea care va schimba radical situația românilor care stau la casă! Se simplifică procedura de autorizare


Potrivit unui proiect aprobat de Guvern, românii îşi vor putea construi case la țară, garaje sau bucătării de vară, fără autorizație de construcție, ci doar cu o notificare din partea primăriei. Acest proiect are în vedere simplificarea procedurii.

Construcțiile noi care se pot construi doar cu notificarea de la primărie:

  • clădiri/construcții noi exterioare locuințelor unifamiliale – garaje, terase acoperite, pergole, bucătării de vară, chioșcuri, piscină, grup sanitar și altele asemenea, care nu depășesc 50 mp;
  • o singură locuință unifamilială cu acces și lot propriu, parter, fără subsol, cu o suprafață construită maximă de 150 mp, în mediu rural, cu respectarea regulamentului de urbanism aplicabil numai în baza unor proiecte tip puse la dispoziție de autoritățile publice centrale sau județene, achiziționate pe baza unor concursuri de soluții, cu respectarea specificului local.

Totodată, legea prevede că pot fi realizate şi anumite reparații doar cu această notificare. Printre ele se numără:

  • construirea de împrejmuiri noi prin desființarea celor existente numai în conformitate cu reglementările urbanistice aplicabile;
  • înlocuirea acoperișului existent în aceeași formă sau prin reconfigurare și înălțare cu maximum 0,5 m și numai dacă înălțimea la streașină și coamă se încadrează în înălțimea maximă admisă prin regulamentul de urbanism aplicabil;
  • lucrări de amenajare mansardă în poduri existente, inclusiv asigurarea circulațiilor verticale în locuințe unifamiliale, fără modificări aduse asupra volumetriei de ansamblu a clădirii, numai dacă nu sunt necesare măsuri de consolidare a clădirii;
  • renovarea și extinderea bucătăriei, renovarea și extinderea băii, închiderea în mod unitar a logiilor și balcoanelor în apartamente locuințe colective;
  • modificări de compartimentare/ remodelări ale pereților interiori nestructurali sau exteriori, dacă nu se modifică dimensiunea casei pentru locuințe unifamiliale; remodelări fațade, numai dacă acestea nu au rol structural portant;
  • lucrări de reabilitare energetică unitară a anvelopei și/ sau a acoperișului – dacă nu se schimbă sistemul constructiv al acestuia, respectiv terasă/ șarpantă – la clădiri de locuit individuale cu cel mult trei niveluri;
  • modificări de compartimentare interioară, nestructurală, demontabilă, realizată din materiale ușoare numai dacă nu sunt afectate lungimea și/ sau gabaritul căilor de evacuare ori funcționarea instalațiilor cu rol în asigurarea securității la incendiu ori gradul de rezistență/ nivelul de stabilitate la foc al construcției;
  • schimbarea de destinație, numai în situația în care pentru realizarea acesteia nu sunt necesare lucrări de construire/ desființare pentru care legea prevede emiterea autorizației de construire/ desființare și numai cu încadrarea în prevederile documentațiilor de urbanism aprobate pentru funcțiuni comerciale sau de birouri, cu acces public;
  • extinderi sau schimbări de destinație ale unor încăperi aparținând clădirilor existente în vederea amenajării de grupuri sanitare sau camere tehnice cu suprafețe de maximum 25 mp;
  • lucrări de întreținere periodică și reparații curente la infrastructura de rețele edilitare și la instalațiile aferente.

Toate lucrările amintite mai sus se vor putea face doar dacă clădirile sunt în afara zonelor construite protejate și a zonelor de protecție a monumentelor istorice.

Formularul de notificare și proiectului aferent se vor putea transmite către autoritatea administrației publice locale în format tipărit sau digital, potrivit capital.ro.

Comentarii Facebook