Duminica 22 Decembrie

Legea impozitării bacșișului cu 10% ar putea fi adoptată. Proiectul adoptat azi de Comisia de buget din Camera Deputaţilor


După ani în care s-a tot vorbit despre ea, legea impozitării bacşişului ar putea fi adoptată. Proiectul depus de fostul ministru al Finanțelor, social-democratul Eugen Teodorovici, a fost adoptat azi de Comisia de buget din Camera Deputaţilor.

Este vorba despre proiectul de lege referitor la loteria bonurilor fiscale, care prevede inclusiv impozitarea bacșișului. Au fost adăugate mai multe articole acolo care prevăd exact definiția bacșișului şi modul de impozitare. Barurile și restaurantele trebuie să treacă distinct pe nota de plată bacşişul care poate fi între 0 și 15 %. Acesta se impozitează conform codului fiscal, adică cu 10 % în momentul de față, scrie Antena 3.

Proiectul a fost adoptat de Comisia de buget-finanțe din Camera Deputaților, urmând să intre la vot în plen, cel mai probabil săptămâna viitoare.

Proiectul deja a trecut de Senat, iar în momentul de față, cu un aviz favorabil, din partea Comisiei de buget-finanțe, cu siguranță va trece și de plenul Camerei Deputaţilor sub această formă. Aşadar, după ce legea va fi promulgată de președintele Klaus Iohannis, vom vedea bacșișul trecut pe bonul de la restaurant sau de la bar, într-o rubrică distinctă și va fi impozitat cu 10 %, notează sursa citată. 

Comentarii Facebook