Duminica 22 Decembrie

Lista produselor care se vor scumpi până în 2030! Nu vom mai reveni la preţurile mici de altădată. Ce arată raportul Băncii Mondiale, transmis Guvernului


Banca Mondială transmite Guvernului un raport care este cel puţin îngrijorător. Se pare că românii nu trebuie să se aştepte că vom reveni la preţurile mici de altădată, în pofida plafonării și a compensațiilor acordate de stat.

Produsele energetice pe bază de combustibili fosili se vor scumpi cu o medie de 50,34% până în 2030. Este vorba, în primul rând, despre benzină şi motorină care se vor scumpi cu 50%, respectiv 62%. Apoi, energia electrică va urca cu 7%, gazele naturale cu 32% şi GPL cu 34%.

Cea mai mare creştere de preţ va fi la cărbune cu 113% şi kerosenul cu 54%. Ce înseamnă toate aceste scumpiri? Exact ce au însemnat şi până acum, creşteri de preţuri la alimente şi alte mărfuri. Sectoarele care vor fi afectate vor fi industria alimentară, serviciile, dar şi transporturile, inclusiv cel cu avionul. Potrivit Băncii Mondiale, creşterea acestor preţuri va începe chiar de anul viitor, din 2024.

Guvernul a primit raportul şi trebuie să-l analizeze. Problema este că în viitor, spun experţii băncii, nu vor mai fi bani la buget pentru a compensa aceste tarife mari. Drept urmare, scumpirile vor fi simţite direct de populaţie, notează Antena 3 CNN.

Sectoarele afectate de scumpirile produselor energetice:

  • industria alimentară
  • serviciile
  • transporturile.

Ce se va scumpi până în 2030:

  • benzina + 50%
  • motorina +62%
  • electricitate +7%
  • gaze naturale + 32%
  • GPL + 34%
  • cărbune +113%
  • kerosen +54%

Comentarii Facebook