Duminica 22 Decembrie

Locuințele noi, foarte căutate! Cât plătești chirie în funcție de vechimea apartamentului, în Cluj-Napoca/Ce prețuri sunt în alte orașe


Chiriașii plătesc cu aproape 44% mai mult pe chirii în marile orașe, dacă apartamentele sunt în blocuri noi.

În Cluj-Napoca, aproximativ 14.200 de potențiali chiriași și-au arătat, într-un an, interesul pentru cel puțin un apartament nou din Cluj-Napoca, arată datele Imobiliare.ro.

Dacă vorbim despre prețuri, Cluj-Napoca este în topul clasamentului pentru chiriile la apartamentele vechi.  Chiria medie pentru un apartament vechi ajunge la 520 euro/lună fiind cu 70 de euro mai mare decât cea aferentă unei locuințe din Capitală.

La apartamentele noi, Capitala are prețuri mai mari, arată sursa citată. Proprietarii din Cluj-Napoca solicită o chirie medie de 600 euro/lună pentru un apartament construit după anul 2000, cu 50 de euro mai puțin decât cei din București. 

Apartmentele noi au mai multe beneficii, lucru care îi atrage pe mulți chiriași, deși prețul este mai mare.

,,În primul rând, apartamentele noi sunt adesea dotate cu facilități moderne precum loc de parcare dedicat, sisteme inteligente de gestionare a locuinței, spații verzi și spații comune bine amenajate, ceea ce presupune o calitate a vieții mai ridicată.

Unele apartamente noi oferă o eficiență energetică superioară și un confort termic mai bun ceea ce duce la costuri mai mici de întreținere pe termen lung pentru chiriași, justificând, în parte, un preț de închiriere mai mare”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

Screenshot 2024-09-19 153346.png

Comentarii Facebook