Duminica 22 Decembrie

Locuitorii din Mănăștur se luptă cu Profi. Au făcut plâgeri la DSP și Poliția Locală

 

Mai multe familii de pe Aleea Peana, din Mănăștur, acuză societatea care administrează magazinele Profi că nu mai au liniște din cauza gălăgiei. 

 

Daniela Bonțidean locuiește într-un imobil la parterul căruia funcționează un supermarket Profi. Ea susține că sunt încălcate ”dispozitiilor OMS nr.119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei” și dispozitiile ”Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei, a prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicata”.

 

Deasupra magazinului locuiesc trei familii tinere. ”Inainte era Promo Market. Cand am cumparat apartamentele in anul 2005, respectiv 2006, nu era zgomot. Timp de 6 ani nu am avut probleme. Pana cand administratorul firmei promo Market a facut modificari a spatiului, prin daramarea unor pereti. Iar acum Profi a facut lucrari de amenajare, din nou, au largit spatiul prin daramarea peretilor, avand un spatiu larg, deschid de 330 mp.

 

Noi, si Asociatia de proprietari am semnat o conventie cu Profi Rom Food SRL, prin care Profi se angaja sa realizeze lucrari de antifonare a tavanului, a intreg spatiului, ca noi in schimbul acestor lucrari sa le dam acordul de functionare si de constructie. Dar bineinteles , ca in Romania, s-au facut lucrari de mantuiala, ne-au aruncat praf in ochi. Avem disconfort mare de zgomot podus de carucioare și aparatele frigorifice. 

 

In decursul celor 2 luni, din data de 23 octombrie de cand s-a deschis magazinul Profi în str. Peana, am tot corespondat cu societatea Profi , prin mail-uri, verbal si le-am trimis notificare prin avocat si executor judecatoresc, dar tot amana sa se faca lucrarile corespunzatoare. Am dorit sa se rezolve pe cale amiabila. Noi vom merge si la Politia Locala, sa vina sa masoare nivelul zgomotului”, a afirmat Daniela Bonțidean. 

 

Oamenii au făcut plângeri și la DSP Cluj, dar ”s-au inteles cu patronul societatii Promo Market si a iesit un zgomot aproape la nivelul de 30 DB. Am fost de 2 ori in audiente la dna dir. executiv Fritea. Vom merge de cate ori este nevoie, deoarece un apartament nu costa putin si nu credem ca este obligatoriu sa vindem la pret mic, si sa plecam din aceste apartamente.  

 

Aceste probleme se intalnesc in majoritatea blocurilor unde sunt spatii comerciale. Dar putini au curajul sa se lupte pentru linistea lor. 

 

Ar trebui modificata procedura de acordarea aporbarii functionarii a spatiilor comerciale, ca sa nu se mai dea acordul de functionare fara indeplinirea tuturor conditiilor de vecinatate”, a mai spus clujeanca.

 

În cursul zilei de miercuri, 17 decembrie, oamenii au fost încă o dată la Poliția Locală și au primit promisiunea că ”vor veni sa faca masuratori sonometrice. Au fost foarte deschisi la problema ridicata”. 

 

În convenția semnată de oameni cu Profi se spune că societatea va înlocui aparatele zgomotoase, dacă plângerile vecinilor se vor dovedi întemeiate.

 

-------------

UPDATE

 

Magazinele PROFI se dezvolta cu respectarea legislatiei romanesti si se straduiesc sa construiasca o relatie cat mai buna cu toti cei din zonele in care activeaza.

 

In cazul concret al magazinului Profi Cluj Peana, in vederea respectarii conventiei cu asociatia de proprietari, pana in acest moment au fost facute deja operatiile descrise mai jos; chiar va invitam sa mergeti la fata locului pentru a va asigura ca asa stau lucrurile:

 

-s-a antifonat tavanul salii de vazare cu burete fonoizolat, iar in depozit am izolat fonic tavanul cu vata bazaltica de inalta densitate si cu acelas burete fonoizolant;

-s-au montat covoare de cauciuc in depozit pe zonele unde circula transpaletii cu marfa;

-s-au montat protectii de cauciuc la rotile transpaletilor;

-toate unitatile externe ale aparatelor de aer conditionat sunt montate in spatele magazinului, conform solicitarii asociatiei de proprietari

 

In aceste conditii, am aprecia o noua masuratoare a nivelului sonor, astfel incat sa fie clar pentru toata lumea nu doar ca ne incadram in valorile impuse de lege, dar si ca am facut tot ce ne-a stat in putinta pentru a asigura confortul vecinilor nostri”, a precizat purtătorul de cuvânt al PROFI Rom Food, Gabriel PASLARU.

Comentarii Facebook