Duminica 22 Decembrie

Lovitură grea pentru români. Persoanele care vor să cumpere terenuri sau mașini cu bani cash riscă amenzi de la stat



Potrivit unui proiect de ordonanță obținut de Mediafax, Guvernul dorește interzicerea plății în numerar pentru cumpărările de terenuri, case şi maşini, indiferent de valoarea acestora, atât cumpărătorul, cât şi vânzătorul riscând o amendă de 20% din valoarea tranzacţiei.

"Prin excepţie de la prevederile art.2, 3 şi 9 din prezenta ordonanţă, contravaloarea achiziţiilor de bunuri imobile şi autovehicule se achită doar prin instrumente de plată fără numerar", se arată în document.

Această prevedere este valabilă atât pentru firme, cât şi pentru populaţie şi include toate tipurile de imobil, precum şi orice fel de autovehicul, indiferent dacă este la prima vânzare sau second-hand.

Guvernul vrea să introducă și noi plafoane privind plăţile maxime pe care firmele le pot efectua zilnic în numerar, precum şi plăţile în numerar pe care poate să le facă populaţia către firme.

Plăţile în numerar între firme şi către persoane fizice vor fi limitate de la 10.000 la 2.000 de lei pe zi, iar între persoanele fizice va fi introdus un plafon de 10.000 de lei.

"Măsura privind diminuarea plafoanelor pentru plăţile în numerar a fost luată ca urmare a constatării de către organele fiscale a faptului că în majoritatea schemelor fiscale evazioniste se fac plăţi în numerar, întrucât plăţile prin bancă prezintă o trasabilitate care este evitată de astfel de persoane. Astfel, au fost înregistrate pierderi din veniturile bugetului de stat cauzate de rambursările de TVA efectuate către persoane care au făcut plăţi în numerar, şi-au dedus TVA, dar în amonte s-a constatat că furnizorii care trebuiau să plătească TVA la buget au dispărut", se arată în nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă.

Comentarii Facebook