Vineri 22 Noiembrie

Lucrările la depozitul ecologic de deșeuri al Clujului au fost oprite. VEZI de ce?

 

Şefa proiectului Centrului de Management Integrat al Deşeurilor din judeţul Cluj, Mariana Raţiu, directoarea de Investiții a Consiliului Județean Cluj, a adus acuzații constructorilor.

 

Mariana Raţiu susține că a aflat de probleme în luna martie, iar în apilie a făcut și o plângere penală. Ea a fost chemată pe șantier de fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan, iar la vizită a luat parte și Claudiu Salanță, arhitectul șef al județului, cel care a aplicat o amendă de 60.000 de lei antreprenorului.

 

Paradoxal, tot Rațiu a recunoscut că lucrurile nu sunt grave și că pot fi remediate fără costuri suplimentare.

 

”Fabrica de gunoi” a Clujului a avut probleme la început. Licitaţia a fost câştigată de asocierea formată din S.C. Confort S.A., Atzwanger Spa, S.C. Ladurner Impianti S.R.L. şi S.C. Vel Service S.A. Firma Confort, a milionarului Georgică Cornu, a intrat în insolvență, iar lider al asocierii a devenit firma din Italia, Atzwanger, care a subcontractat lucrarea firmei Napoca SA.

 

Rațiu a acuzat că firma Napoca a excavat pe marginea gropii de gunoi, pe un teren care aparține Primăriei Feleacu.

 

Văzând că nu se opresc lucrările eu am făcut o adresă către arhitectul şef al judeţului, Claudiu Salanţă, care conform legii are obligaţia să vină şi să controleze dacă sunt lucrări autorizate, legale, ilegale. Claudiu Salanţă a aplicat o amendă de 60.000 de lei şi măsuri complementare de stopare a acelor lucrări şi de intrare în legalitate. Ei aveau obligaţia să întocmească un proiect să consolideze acea zonă. Mai mult, văzând că lucrările au evoluat ne-am adresat atât verificatorului de proiect şi celui care a făcut expertiza, care ne-au spus că vorbim de nişte lucrări extrem de neinspirate, periculoase, care pun în pericol stabilitatea taluzului, a stabilităţii contrucţiei”, a spus Mariana Raţiu.

 

Mariana Rațiu a mai acuzat că sunt probleme și cu zona unde vor fi depozitate deșeurile și unde drenarea apelor este deficitară. ”Avem doar nişte suspiciuni în ceea ce priveşte fundul de celulă unde vor fi depozitate deşeurile. Se pune problema pe anumite zone că nu s-a săpat până la cota din proiect. Acel fund de celulă are un rol important, trebuie puse nişte conducte de drenare, apa care vine de pe deal să se scurgă prin conducte şi să se verse în Zăpodie astfel încât să nu se umfle fundul de celulă şi să avem parte de o nenorocire, respectiv să se surpe. În proiectul tehnic, în caietul de sarcini şi în oferte era prevăzut piatră spartă şi ei au pus balast stabilizat cu acordul verbal al proiectantului. Dacă din probe rezultă că acel balast conţine pământ va pune în pericol fundul de celulă, pentru că țevile de evacuare a apei se vor înfunda”, a adugat Raţiu.

 

Termenul Managerul de proiect recunoaşte că lucrările nu vor fi finalizate la timp. Inițial, totul trebuia să fie gata în 26 martie 2012, dar s-a emis un act de prelungire a termenului pentru decembrie 2013, iar apoi până în 19 octombrie 2014.

 

Problema se pune în privința finanțării europene. Construcția are o valoare de 107.520.012,54 lei fără TVA, din care 98% sunt bani europeni, care trebuie cheltuiți până în decembrie 2015, după care tot ce nu s-a făcut este plătit din banii clujenilor. ”Toate pagubele care se produc la proiect, toate cheltuielile le vom recupera de la proiectant, executant, inginer, de la orice se face vinovat. Nu avem un constructor de bună credinţă. De două săptămâni am sistat plăţile, ei au sistat lucrările. Până nu se iau măsuri de stabilizare da versantului nu îi vom plăti”, a mai spus Mariana Raţiu.

 

Ea a fost întrebată de ce nu a făcut publice neregulile pe care le știa din martie 2014 și care au fost ascunse. ”Eu am cerut să se remedieze totul și am făcut plângere penală. Treaba mea era să anunț superiorii despre cele ce se întâmplă și am făcut acest lucru”, a spus Rațiu, care a recunoscut că problemele ar putea fi remediate în circa 30 de zile fără cheltuieli mari.

 

Deși ea este manager de proiect, fiind remunerată cu 50% din salariu, Mariana Rațiu nu a putut explica credibil cum a fost posibil să nu vadă toate aceste nereguli din timp. Din bani europeni există și o firmă care monitorizează lucrările și raportează neregulile, dar fără succes.

 

Mariana Rașiu și Claudiu Salanță sunt martori în dosarul Horea Uioreanu, fiind cei care au dat mărturii dure privind ilegalitățile de la Consiliul Județean Cluj.

 

La vizita pe șantierul de la Pata Rât nu au participat și reprezentanții firmei Napoca Construcții.

Comentarii Facebook