Duminica 22 Decembrie

Mall-ul din Hasdeu nu se mai construieste! Consiliul Judetean vrea sa rezilieze contractul cu Nisco Invest

Consiliul Judetean Cluj vrea sa rezilieze contractul de concesiune cu firma Nisco Invest, care urma sa construiasca in curtea Spitalului TBC Akademia Center.

 

Consilierii judeteni vor dezbate in urmatoarea sedinta un proiect prin care se propune rezilierea contractului de concesiune incheiat cu firma Nisco Invest. Potrivit referatului de aprobare a proiectului, afisat pe site-ul Consiliului Judetean Cluj, firma nu a respectat termenul de gratie de 8 luni pentru preluarea amplasamentului, nu si-a respectat obligatia de a prezenta dovezi care sa ateste obtinerea finantarii si nu a respectat termenul de 10 luni acordat pentru redemararea lucrarilor.

 

De asemenea, firma Nisco este acuzata ca nu a platit redeventa pentru perioada iunie 2010-ianuarie 2011, in valoare de 447.000 de lei, la care se adauga penalitati de 17.500 de lei.

 

Potrivit documentelor prezentate, in aprilie 2010 Consiliul Judetean Cluj a incheiat cu firma Nisco un act aditional la contractul initial prin care au fost stabilite termenele de gratie pentru redemararea lucrarilor, obtinerea finantarii si de reluare a amplasamentului.

 

"Apreciem ca este oportuna demararea procedurilor legale in vederea rezilierii contractului mentionat", se arata in referatul de aprobare al proiectului care va fi dezbatut de consilierii judeteni.

 

Nisco Invest a castigat in 2006 licitatia pentru concesionarea terenului de 11.000 de merti patrati din curtea Spitalului TBC. Potrivit proiectului, firma intentiona sa construiasca un mall, cu spatii comerciale, spatii medicale si birouri de clasa A, dar si peste 300 de locuri de parcare.

Comentarii Facebook