Duminica 22 Decembrie

Masa de Crăciun devine un lux pentru mulți români! Experții avertizează că prețurile alimentelor vor crește semnificativ înainte de sărbători


Mulți români vor sărbători Crăciunul și Revelionul mai chibzuit anul acesta, după ce experții au anunțat că prețurile alimentelor vor crește îngrijorător de mult înainte de sărbători. 

În decembrie alimentele se vor scumpi cu „în medie de 10% pe produs, iar coșul alimentar de Crăciun va fi cu 20-25%”, explică Dragoș Frumosu, președintele Sindalimenta, Federația Națională a Sindicatelor din Industria Alimentară, potrivit evz.ro.

Scumpiri semnificative vor fi observate și la produsele foarte apreciate de români. Prețul cărnii de porc va fi cu mult mai mare înainte de sărbători, potrivit experților din industria cărnii.

Dacă momentan mușchiul de porc se vinde, în piețe cu 40 de lei, pulpa cu 25 și cotletul cu aproape 30, înainte de Crăciun și Revelion, prețurile vor fi cu 15% mai mari.


Comentarii Facebook