Duminica 22 Decembrie

Miliardarii ruşi au pierdut 39 de miliarde de dolari în 24 de ore


Miliardarii ruși au pierdut într-o singură zi 39 de miliarde de dolari, după decizia lui Vladimir Putin de a ataca Ucraina, transmite Bloomberg.

Pagubele provocate de atacarea Ucrainei se resimt asupra tuturor activelor. Indicele principal al bursei ruseşti MOEX s-a prăbuşit cu 33%, a cincea cea mai gravă cădere din istoria bursei locale, fiind pentru prima dată după "Lunea Neagră" din 1987, când un declin de o asemenea magnitudine a afectat o piaţă cu o valoare de peste 50 de miliarde de dolari.

Potrivit surselor citate de Bloomberg, gigantul elveţian UBS Group AG, care administrează averile a jumătate din miliardarii lumi, a decis să execute opţiuni de tip "margin calls" pentru unii din clienţii săi care folosesc obligaţiuni ruseşti drept garanţii, după ce a redus la zero valoarea unor obligaţiuni ruseşti.

Sunt foarte mulţi oameni din SUA şi Europa care vor să îi sancţioneze direct pe miliardarii ruşi. Nu cred că există vreo veste bună în sancţiunile pentru ei”, susţine Chris Miller, profesor la Universitatea Tufts.

Preşedintele Lukoil, Vagit Alekperov, a suferit cel mai grav declin al averii sale, scrie Agerpres. Într-o singură zi averea sa a scăzut cu aproape o treime, sau cu 6,2 miliarde dolari, până la 13 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index. Acţiunile Lukoil s-au prăbuşit cu aproape 33% în cursul zilei de joi.

Preşedintele producătorului de oţel Severstal, Alexey Mordashov, a pierdut şi el 4,2 miliarde de dolari în cursul zilei de joi, astfel că averea sa este în prezent de 23 de miliarde de dolari, iar Vladimir Potanin, preşedintele Norilsk Nickel şi cel mai bogat om din Rusia a pierdut trei miliarde de dolari.

În total, Vagit Alekperov şi Gennady Timchenko au pierdut fiecare aproximativ 10 miliarde de dolari în acest an, sau peste 40% din averea lor. Cei doi au suferit cele mai mari scăderi procentuale ale averilor din rândul miliardarilor ruşi urmăriţi de Bloomberg Billionaires Index.

Comentarii Facebook