Duminica 22 Decembrie

Miliardarul Ștefan Vuza, aflat în Maldive, închide Someș Dej și dă afară oamenii - EXCLUSIV

 

Miliardarul Ștefan Vuza închide Combinatul Someș Dej și trimite toți oamenii în șomaj.

 

Anunțul a fost făcut la o întâlnire avută la Dej la care au participat primarul orașului, Morar Costan, deputatul USL, Cornel Itu, directorul AJOFM Cluj, Daniel Don, și consilierul ministrului Muncii, Mircia Giurgiu. Cei 170 de angajați ai combinatului vor fi disponibilizați.

 

Producătorul de celuloză și hârtie Someș Dej a intrat în insolvență în 30 ianuarie, după ce Tribunalul Cluj a aprobat cererea lui Ștefan Vuza.

 

Societatea este parte a grupului Serviciile Comerciale Romane (SCR), controlat de Vuza. Someș Dej este controlată de firma A1 Impex, care deține 62,6% din acțiuni, iar SIF Banat-Crișana (SIF1) are 13,1% din titluri.

 

Cifra de afaceri a combinatului de la Dej a scăzut de la 6 milioane lei, la 2,1 milioane lei în primul semestru al anului trecut, iar pierderile au crescut de la 2,6 milioane lei la 6,3 milioane lei.

 

Eu nu am apucat să îi sun pe cei de la combinat. Eu nu am primit nimic despre o disponibilizare colectivă. Primarul Morar Costan a anunțat la această întâlnire că sunt probleme la combinat și că vor disponibiliza”, a spus Daniel Don, directorul AJOFM Cluj.

 

Se închide combinatul și 170 de oameni vor fi dați afară. Astăzi a fost întâlnire și au fost prezentate aceste date. În următoarele zile, circa 300 de oameni din Dej își vor pierde locurile de muncă, inclusiv cei de la combinat. Deputatul Cornel Itu a convocat această întâlnire pentru a găsi soluții pentru acești oameni. Combinatul de celuloză și hârtie de la Dej este în insolvență și disponibilizează”, a spus Mircia Giurgiu, consilierul ministrului Muncii.

 

Ștefan Vuza, cel mai bogat clujean, cu părul lung și cioc. Afaceristul ciocnește un pahar cu un alt milionar - FOTO

 

Cel mai bogat clujean e Ștefan Vuza. Câți bani au Ciorcilă și Paszkany

Comentarii Facebook