Ministrul Finanţelor susține că nu știe cu cât a crescut preţul carburanţilor după majorarea accizei

 

Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a afirmat în Parlament că nu a urmărit preţul carburanţilor la pompă.

 

Sincer, nu am urmărit care este preţul la pompă, din punctul ăsta de vedere. Noi, când am făcut analiza, am ţinut cont de faptul că în momentul în care s-a redus acciza, ea nu s-a regăsit nici în preţul de la pompă, într-o scădere direct proporţională a preţului la pompă, dar nici într-o creştere a impozitului pe profit al companiilor care vindeau carburanţi, ceea ce ne-a făcut să ne dăm seama că această diferenţă pe care statul o lăsase ca o facilitate pentru fiecare cetăţean a fost preluată de către companii. Am constatat că ea a fost preluată, am şi iniţiat acţiuni de control. Mai mult decât atât, în momentul în care am decis să facem această creştere pentru că am avut consultări înainte cu companiile din domeniu şi nu numai, am decis să creem această creştere în două etape pentru a nu crea un şoc de consum şi am luat în calcul cam care ar putea fi scăderea de consum şi am ţinut cont şi de valoarea accizei, valoarea cu care trebuie să crească acciza”, a declarat Ionuţ Mişa.

 

El a fost întrebat despre afirmaţiile premierului Mihai Tudose despre unele măsuri ce vor fi luate dacă preţurile carburanţilor vor creşte în urma reintroducerii supraaccizei. ”Nu pot să comentez eu declaraţiile premierului, dar eu am încredere în premier şi în faptul că se vor lua nişte măsuri şi vor fi nişte analize. Nu ştiu exact la ce se referea dânsul”, a spus Ionuţ Mişa, citat de Mediafax. 

 

La remarca jurnaliştilor că preţurile carburanţilor au crescut, ministrul Finanţelor a replicat: ”Urmărim indiscutabil să vedem ce se întâmplă şi din punctul ăsta de vedere, vom monitoriza şi ulterior să vedem dacă creşterea de preţ se regăseşte într-o creştere a profitabilităţii companiilor care vând carburanţi, pentru că în mod firesc ar trebui ca acea diferenţă peste valoarea cu care a crescut acciza să se regăsească în profitul companiilor şi, automat, într-un impozit pe profit mai mare la nivelul bugetului de stat”.

Comentarii Facebook