Duminica 22 Decembrie

Nemulțumiri între privilegiați: Se extind facilitățile fiscale, angajații români care nu vor mai plăti impozit pe salariu de la 1 iunie


În timp ce unii se luptă cu „gaura” din buget, se măreşte lista angajaţilor români care vor beneficia de cunoscuta facilitate fiscală cu privire la impozitul pe salariu, care se aplică în cazul celor din IT.

În prezent, angajații din IT, potrivit legislației în vigoare, sunt scutiți de la plata impozitului pe salariu. Prin această facilitate fiscală, statul și-a propus să încurajeze sectorul tehnologic și să stimuleze angajările în domeniu. Acum, această facilitate va fi extinsă, de la 1 iunie, și către alte categorii de angajați. Este vorba despre salariații din IT din cadrul instituțiilor publice locale, după cum se arată în textul unui ordin iniţiat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

Noutatea este că scutirea de impozit se va aplica și salariaților din instituțiile publice locale.

Din ianuarie 2023 s-a stabilit că scutirea de impozit este valabilă și pentru IT-iștii de la stat, însă aceasta viza numai salariații din instituțiile publice centrale. Noile reguli extind facilitatea pentru a acoperi și IT-iștii din instituțiile publice locale.

Instituții publice locale" este o denumire generică ce include, conform legislației, comunele, orașele, municipiile, sectoarele municipiului București, județele, municipiul București, instituțiile și serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare a activității.

În plus, o altă noutate este că facilitatea scutirii de impozit se poate aplica și salariaților delegați. Pe lângă contractul individual de muncă, raportul de serviciu, actul de detașare și statutul special prevăzut de lege, pe listă se introduce actul de delegare, care anterior nu era inclus în regulile scutirii de impozit pe venit", explică avocatnet.ro.

Cu alte cuvinte, și IT-iștii de la stat se vor bucura de aceleași privilegii fiscale, precum colegii lor ce-și desfășoară activitatea profesională în sectorul privat. 

Comentarii Facebook