Duminica 22 Decembrie

Numărul de joburi disponibile în primele 10 luni din 2021 a depășit totalul locurilor de muncă din 2020. Clujul, la egalitate cu Capitala


Companiile au listat, în primele 10 luni din 2021, un număr de peste 309.000 joburi noi, cu aproximativ 10.000 mai multe decât cele disponibile pe întreg parcursul lui 2020 și cu 16% peste nivelul din ianuarie-octombrie 2020, arată datele eJobs.

Peste 37.000 de jocuri noi doar în octombrie 2021

Doar în luna octombrie au fost scoase la bătaie peste 37.000 de jocuri noi. 

Domeniile care au avut nevoie de cei mai mulți angajați luna trecută au fost Retail, Transport/Logistică, Prestări Servicii, IT/Telecom și Industria alimentară, fiecare dintre acestea deschizând peste 3.800 de poziții noi.

Clujul, la egalitate cu Bucureștiul

O altă premieră a lunii octombrie o constituie faptul că primele trei orașe de provincie care au avut cele mai multe locuri de muncă disponibile, Cluj, Timișoara și Brașov, nu doar că au egalat și chiar depășit Bucureștiul, dar au avut împreună cu aproape 5.000 de joburi mai mult decât Capitala.

Astfel, doar primele două, Cluj și Timișoara, au fost foarte aproape de a egala ofertă de muncă din București.

O altă creștere semnificativă, datorată și condițiilor impuse de criza sanitară, se constată în luna octombrie pe joburile remote. Astfel, din totalul de locuri de muncă noi disponibile în octombrie pe eJobs.ro, 8.2% au fost remote, în creștere față de luna precedentă, când reprezentau 6.6%.

Ne bucurăm să vedem că nu doar angajații își doresc să lucreze remote, dar și angajatorii au înțeles nevoia acestora de flexibilitate, dovadă fiind creșterea numărului de joburi remote din ultima perioadă. Asta arată și că nivelul de încredere în echipe a crescut în multe companii și, de asemenea, că programele de evaluare a angajaților au fost regândite. Totodată, peste 95% dintre joburile noi din octombrie sunt full time, ceea ce demontează încă o dată alte credințe vechi apropo de flexibilitate, așa cum am văzut pe tot parcursul pandemiei: munca remote și joburile full time nu se exclud, ba din contră, se completează foarte frumos”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România, conform Ziarul Financiar.

În ceea ce privește cererea de forță de muncă pentru joburile din afară, 15.5% din oferta lunii octombrie a acestui an a fost pentru străinătate, în creștere cu aproape 5 procente față de luna anterioară.

Cele mai multe joburi au fost scoase la bătaie de țări precum Germania, Anglia, Olanda, Irlanda și Franța, iar domeniile cu cea mai mare ofertă de joburi au fost Transport/Logistică, Construcții, Producție, Medicină și Prestări Servicii.

În schimb, interesul candidaților pentru joburile în afară rămâne la un minim istoric, doar 1.5% dintre aplicările aferente lunii octombrie fiind pentru poziții în străinătate.

Ne aşteptăm ca la final de an să se resimtă o uşoară încetinire a angajărilor, ca urmare a noilor restricţii impuse, dar şi din cauza Sărbătorilor, când o mare parte dintre angajaţi intră în concedii. Cu toate acestea, credem că vom încheia anul într-o notă pozitivă, având în vedere că deja am depăşit numărul de joburi înregistrat pe întreg parcursul lui 2020”, explică Bogdan Badea.

În ceea ce priveşte numărul de aplicări, luna octombrie s-a încheiat cu peste 994.000 de aplicări.


Comentarii Facebook