Duminica 22 Decembrie

O companie de transport feroviar intră pe piaţă în România. Oferă condiţii de lux - VIDEO

 

Compania AstraTranscarpatic intră pe piața din România și oferă servicii de lux. 

 

Compania AstraTranscarpatic face parte din grupul de firme Astra Vagoane Călători Arad, controlat de cunoscutul om de afaceri Valer Blidar. Compania a început probele cu un tren complet românesc care va opera pe ruta Arad-Bucureşti şi va oferi condiţii de lux. Cursele comerciale vor fi introduse din a doua parte a lunii ianuarie 2017. 

 

"Trenul, care este o concepţie proprie a companiei, oferă condiţii deosebite, peste tot ceea ce avem acum în ţară. Printre dotări se află, vagoane de dormit dotate cu duşuri, condiţiile de transport vor fi ca în avion, în sensul că vom servi la vagonul de dormit clasa I, sandvişurri, cafea, apă, incluse în preţ, la cuşetă doar cafea şi apă. Va avea însoţitori de bord. Interior luxos. Trebuie văzut", a declarat corespondentului MEDIAFAX omul de afaceri Valer Blidar, acţionarul majoritar al grupului de firme ASTRA.

 

În prima etapă, două locomotive cu 12 vagoane, care vor forma două garnituri. Un tren va avea şase vagoane: două de dormit, trei cuşetă şi unul de clasă.

 

Investiţia în conceperea trenului, a companiei de transport şi a operaţionalizării rutrei se ridică la 18-20 milioane euro.

 

În primele curse biletele se vor putea cumpăra din tren, apoi online, iar mai încolo şi din principalele gări.

 

”Ideea mi-a venit de la desele reclamaţii şi nemulţumiri ale călătorilor din România, care tot făceau apropouri că în afară sunt trenuri care oferă condiţii de lux, şi am vrut să demonstrăm că şi noi putem oferi asemenea condiţii. Afirmaţiile priveau transportul în Germania sau în Franţa, care oferă condiţii deosebite şi am vrut să demostrăm că aceste condiţii deosebite, poate chiar mai deosebite decât în altă parte, pot fi efectuate şi în România. Sigur fiind o firmă privată şi fără niciun sprijin din partea nimănui, finanţarea a fost limitată. Dar, uşor-uşor vom creşte. În vară vom porni cu altă pereche de trenuri. Vrem să ieşim spre Viena. Vestul ţării nu are nicio legătură cu Viena, de exemplu. Avioanele au fost sistate. Ca să ajungi cu avionul în Austria, la Viena, trebuie să treci prin Germania. Sau cu maşina. Sigur este important ca să te urci seara târziu într-un vagon de dormit şi să te trezeşti dimnineaţa, să îţi faci treaba la Viena şi să vii înapoi seara următoare", a mai declarat corespondentului MEDIAFAX omul de afaceri Valer Blidar, scrie Mediafax.

 

Pentru această vară compania intenţionează să îşi includă în portofoliu şi ruta Arad-Constanţa, iar mai apoi şi Timişoara-Baia Mare sau Timişoara-Viena.

 

”În următori doi ani, unde se va finaliza moderizarea coridorului panueuropean pentru Arad-Bucureşti vom circula cu 160 de km la oră, ceea ce înseamnă că timpul va fi redus, va fi chiar mai scurt decât drumul cu avionul, dacă ai în vedere două ore înainte la aeroport, timpul zborului şi apoi iar de la aeroport până în oraş", a mai declarat Valer Blidar.

 

Un bilet nu va costa ai mult decât la CFR, spune Valer Blidar.

Comentarii Facebook