Miercuri 18 Decembrie

O companie gigant ar putea începe lucrările la parcul industrial de la Turda


Compania spaniolă Graells & Llonch este aproape de a semna orimul contract pentru parcul industrial de la Turda, fap ce ar însemna să demareze lucrările pentru prima hală până la sfârșitul anului.

La Turda suntem aproape să semnăm un contract  şi probabil vor începe lucrările de construcţie până la sfâşitul anului. Noi nu avem exclusivitate pe acest proiect şi am înţeles că şi Graells & Llonch au propriile negocieri“, a declarat Răzvan Gheorghe, managing partner al Activ Property Services, companie angajată de spanioli pentru a căuta chiriaşi pentru parcul din Turda, informează capital.ro.

Spaniolii au fost cooptați pentru proiect de către fondul de investiții Europa Capital, controlat de faimosul Rockefeller Group. Investitorii vor să dezvolte  într-un interval de 5 ani un parc industrial cu o suprafață de 545.781 mp, împărţită în 70 de clădiri, proiect estimat la aproximativ 200 de milioane de euro.

Tim Norman, directorul executiv al Europa Capital, a declarat în urmă cu un an pentru Capital că după ce vor fi dezvoltate primele clădiri, o parte din teren ar putea fi vândut investitorilor interesaţi să îşi construiască propriile facilităţi de producţie sau spaţii de depozitare.

Comentarii Facebook