Miercuri 25 Decembrie

O mare companie imobiliară din Cluj a vândut un MALL unei Universități de Medicină. Va fi primul primul mall transformat în campus universitar!


Compania clujeană Matrix Investments a vândut Mureș Mall către Universitatea de Medicină din Târgu Mureș pentru a fi transformat în campus educațional


Compania Matrix Investments din Cluj-Napoca a încheiat recent o tranzacție notabilă, vânzând Mureș Mall către Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” (UMFST) din Târgu Mureș. Achiziția mall-ului, construit inițial de Matrix Investments în 2007 în urma unei investiții de 15 milioane de euro, va permite universității să își extindă spațiile de învățământ în urma creșterii semnificative a numărului de studenți.

Potrivit rectorului UMFST, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, mall-ul a fost o alegere practică datorită compartimentării deja existente, ușor de adaptat pentru săli de curs și laboratoare. „Pentru a răspunde cererii de educație și pentru a susține rolul activ al universității în comunitate, această extindere a fost esențială. Mall-ul a oferit spațiile necesare într-o formă accesibilă și adaptabilă,” a declarat rectorul Azamfirei. În noul campus vor fi relocate Facultatea de Economie și Drept și Facultatea de Științe și Litere, din cadrul UMFST Târgu-Mureș, permițând universității să își consolideze infrastructura academică într-un spațiu modern.

Tranzacția face parte din seria de investiții imobiliare strategice realizate de universitate pentru a susține nevoile educaționale ale studenților.

Totodată, UMFST se află în plin proces de construcție a primului spital SMART din România, un spital universitar, investiție de 32 milioane de euro, care va aduce 660 de paturi suplimentare în sistemul de sănătate, contribuind la formarea viitorilor profesioniști medicali și la extinderea accesului la servicii medicale în regiune. UMFST Târgu-Mureș mai are la activ două achiziții spectaculoase: două clădiri ale Romtelecom din oraș. 

Citește și 

Primul spital SMART din România va fi în Ardeal, dar nu la Cluj! Va fi o unitate-pilot în care medicii vor folosi inteligența artificială și roboți

Mureș Mall este un centru comercial din Târgu Mureș, deschis la data de 30 noiembrie 2007. A fost construit în urma unei investiții de 15 milioane euro a companiei Matrix Investments, care era controlată de oamenii de afaceri Valentin Nicola și Sorin Ghițe, și care dețineau participații și în grupul Imofinance și care au făcut avere în urma vânzării Astral Telecom către UPC.

Compania Matrix Investments din Cluj-Napoca a avut anul trecut o cifra de afaceri de 3.5 milionane  de lei. 

 Screenshot 2024-10-28 161136.png

Mureș Mall, cu o suprafață de 8.317 metri pătrați și dotat cu parcare proprie, devine astfel primul mall din țară transformat în campus universitar. Vânzarea marchează încă un succes pentru Matrix Investments, compania clujeană recunoscută pentru portofoliul său de investiții semnificative în domeniul imobiliar din Transilvania.

Comentarii Facebook