Duminica 24 Noiembrie

O nouă categorie de angajați români ar putea ieşi la pensie după doar 25 de ani de muncă


O nouă categorie de români ar putea ieşi la pensie după doar 25 de ani de muncă. Conform unui proiect legislativ aflat în dezbatere la Senat, românii care au avut activități încadrate în grupa I și/ sau a II-a de muncă în unele unități ar putea ieşi mai devreme la pensie.

Prin proiectul de lege de la Senat se urmărește modificarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, astfel încât o nouă categorie să apară în lista locurilor de muncă în condiții speciale.

Concret, așa cum apare în document, este vorba despre cei care au lucrat în unitățile cu profil chimie și petrochimie.

În categoria locurilor de muncă în condiții speciale vor fi încadrate și „activitățile desfășurate de muncitorii şi personalul tehnic operativ pe întreg teritoriul unităţilor din subordinea Ministerului Industriei Chimice și Petrochimice, cu profil chimie și petrochimie, încadrate în grupele I și/ sau II de muncă, potrivit legislației anterioare”.

De asemenea, se stabilește că va fi asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în care salariații au desfăşurat activităţi la locurile de muncă încadrate în grupele I și/ sau II de muncă, potrivit vechii legislații, aflate în fabricile cu profil chimie și petrochimie.

Pentru cei care au lucrat în industria chimică sau petrochimie, reducerea vârstei standard de pensionare va fi de 13 ani, iar stagiul complet de cotizare este stabilit la 25 de ani.

De prevederile din proiect vor beneficia, la cerere, și cei care au ieșit deja la pensie. 

Potrivit expunerii de motive ce însoțește proiectul, apariția măsurii e motivată de faptul că „activitățile desfășurate de personalul unităților din subordinea Ministerului Industriei Chimice și Petrochimice, cu profil chimie și petrochimie, au un nivel ridicat al riscului", angajații din domeniu fiind expuși, de-a lungul anilor, la noxe (diverși aerosoli de substanțe chimice, pulberi, produse petroliere) sau la fum, potrivit avocatnet.ro.

Comentarii Facebook