De când s-ar putea deschide terasele! Premierul a făcut anunțul
Domeniul HoReCa este printre cele mai afectate de către pandemia COVID-19, restaurantele, barurile și cafenelele fiind închise de aproape două luni.
Banca Transilvania anunță că va continua sa vina cu beneficii pentru clienti in aceasta perioada, parte din masurile de sustinere anuntate la inceputul starii de urgenta.
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunţat în curzul zilei de vineri că autorităţile române au primit acceptul Comisiei Europene pentru utilizarea banilor rămaşi neutilizaţi în buget sub forma unor ca scheme de sprijin pentru fermierii şi procesator
IATA e de acord cu purtarea măștilor la bordul avioanelor, dar nu cu distanțarea: Prețul biletelor va crește cu 50%
Ministul Muncii, Violeta Alexandru, a anunțat, printr-o postare pe Facebook, că toate cererile depuse pentru obţinerea şomajului tehnic plătit de stat vor fi verificate, iar primele sancţiuni pentru antreprenorii care au încercat să obţină plăţi duble p
O companie aeriană a împrăștiat coronavirusul în patru țări
Clientii persoane fizice BT care au solicitat amanarea ratelor la credite sau intentioneaza sa aplice pentru facilitatea lansata de Banca Transilvania conform OUG 37 pot afla de pe siteul bancii, pagina Solicita amanare rate, care este dobanda cumulata, p
A scăzut prețul apartamentelor în timpul pandemiei de coronavirus? Ce spun agenții imobiliari
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat că ia în calcul prelungirea perioadei pentru depunerea solicitărilor de amânare a ratelor la bănci.
atia BT Visual Help vine cu noutati care completeaza solutiile de banking online ale Bancii Transilvania. Optiunile noi din BT Visual Help ajuta clientii sa aplice pentru facilitati care ii ajuta sa gestioneze provocarile acestei perioade, cum ar fi amana
Pentru ca tu să te bucuri în continuare de preparatele delicioase pregătite cu drag de restaurantele locale, foodpanda.ro, cea mai mare platformă de food delivery din România a lansat o campanie prin care ai o reducere de 30% la produsele selectate din me
Președintele Klaus Iohannis a participat, marți, la o întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri, la Palatul Cotroceni.
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a anunţat lansarea unor măsuri de sprijin, în valoare totală de 16,7 milioane de euro, pentru investiţii în procurarea de instalaţii de dezinfecţie, autoutilitare pentru probe şi dotarea laborat
30.000 de români au rămas fără un loc de muncă din 30 aprilie până în 4 mai. Totalul e de 300.000 de șomeri
Mall-urile, restaurantele și terasele nu se deschid după 15 mai. Ce părere aveți?
Aeroportul din Viena impune o măsură disperată pentru a putea deschide zborurile. De luni se aplică
Banca Transilvania și eMAG donează încă 2 milioane de lei în lupta cu noul cornavirus
UBB a creat o platformă unde este prezentată starea economiei românești. Ce sectoare se prăbușesc din cauza coronavirusului
Anunț important făcut de Wizz Air în legătură cu zborurile din România
Pentru clientii care au nevoie de informatii despre amanarea ratelor la credite – stadiul solicitarii, ce presupune facilitatea etc. – sau doresc sa aplice, Banca Transilvania lanseaza un canal suplimentar de comunicare: chatbotul Ino.
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, a început producția de biocide pentru uz personal și medical. Urmând recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății, dezinfectanții au ca substanță activă alcoolul în proporție de minim 70%.
Banca Transilvania si eMAG, doua dintre initiatoarele proiectului Doneaza pentru linia intai, au donat impreuna inca 2 milioane de lei pe platforma prin care se strang fonduri pentru a-i sustine pe medici, personalul medical, precum si pe toti cei din p
Wizz Air anunță noi reguli de zbor. Se dau șervețele de igienizare, dar nu și măști gratuite - VIDEO cu noile reguli
Airbnb îi va obliga pe proprietari să facă o pauză de 24 de ore între închirieri, pentru a nu răspândi coronavirusul
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat că românii ar putea avea parte de ieftiniri ale alimentelor sau bunurilor de larg consum. El a explicat că acest lucru s-ar putea întâmpla tocmai datorită faptului că acum lumea consumă mai puţin, iar ofer
Primăvara, razele soarelui ne încarcă cu energie și ne duc cu gândul la vacanță și călătorii. Chiar dacă mai este mult până când vom pleca în vacanță sau ne vom putea plimba prin parc, acum avem timp să ne gândim la câteva ținute feminine și confortabi
Wizz Air reia zborurile de la Cluj începând din 2 mai
Sfaturi și recomandări pentru cei care pleacă la muncă în străinătate. Cum să repereze ofertele false
Asociația Română a Băncilor anunță că peste 270.000 de români au cerut amânarea plății ratelor bancare, 65% dintre solicitările primite de la clienți, persoane fizice ori firme au fost deja soluționate.