Compania spaniolă Vueling anunță că va opera din 20 iunie și un zbor spre Italia, de pe Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj-Napoca.
Iulius Group a prelungit pentru cinci ani contractul de închiriere cu Office Depot, lider global în furnizarea de produse, servicii și soluții pentru toate spațiile de lucru.
Un proiect ce vizează finanțarea a peste 1.500 de întreprinderi mii și mijlocii a fost aprobat de Guvern, astfel încât va fi posibilă crearea a aproximativ 30.000 de noi locuri de muncă.
Ministrul Transporturilor, Dan Şova, a promis că până în 2020 România va avea 2.440 de kilometri de autostradă, de patru ori mai mult ca acum
Guvernul a decis că ziua de 2 mai va fi liberă, hotărârea fiind publicată în Monitorul Oficial.
Ministrul Trasporturilor, Dan Șova, a declarat că din noua acciză la carburați se pot construi 697 de kilometri de autostradă.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat, luni, că cel mai corect termen pentru adoptarea monedei unice europene de către România ar fi când o autostradă va traversa Carpaţii.
Compania clujeană Farmec a lansat două noi produse depilatoare, care ajută la îndepărtarea părului nedorit, asigurând un rezultat de lungă durată.
O nouă lege ar putea scăpa consumatorii casnici de plata pierderilor din rețelele de apă, gaz sau curent electric, facturarea acestor costuri fiind chiar pedepsită cu închisoarea.
Asociatia Smart Projects va invita sa participati in perioada 25 APRILIE – 28 APRILIE 2014 la cursul de Manager de Proiect in Cluj-Napoca. Costul cursului este de doar 500 RON, redus 50%.
Un incendiu s-a produs duminică dimineața, în jurul orei 7.00, la fabrica Fujikura din Parcul Industrial din Dej.
După inaugurarea noii piste de la Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj se reiau și zborurile spre Egipt. În 2012, compania aeriană care opera zborurile a refuzat Clujul, din cauza pistei.
Kartago Tours a aniversat 10 ani de zboruri turistice de la Cluj-Napoca spre Tunisia, Egipt, Turcia și Grecia.
Consiliul Judeţean Cluj şi Centrul Agro Transilvania vor deschide la Dezmir, în incinta centrului, o piaţă de păsări şi animale mici. Tot aici va funcţiona şi un punct autorizat pentru sacrificarea mieilor.
Prețul mediu al apartamentelor din Cluj-Napoca a crescut ușor în primele trei luni ale acestui an, ajungând la valoarea medie de 983 euro/mp.
Un nou hackathon, dedicat în special tinerilor developeri web freelancerilor și celor care doresc să pornească un start-up, va avea loc la Cluj săptămâna următoare.
Dacă de la 1 aprilie românii vor avea de plătit mai mult pentru gaze naturale, carburanți și tigări, facturile la telefon vor veni mult mai mici din această lună.
Ministrul Transporturilor, Dan Șova, a declarat marți, întrebat dacă a reușit sp găsească contractul cu Bechtel, că documentul este căutat de Parchet "de vreo şase luni".
PSD Cluj anunță că România va primi un nou credit din partea Băncii Mondiale, în valoare de 4 miliarde de euro, care va fi folosit, în special, pentru trei domenii.
PSD Cluj anunță că energia electrică se ieftinește cu 3% de la 1 aprilie, ceea ce înseamnă un impact pe inflație de minus 0,15 puncte procentuale.
Prețul apartamentelor din România a crescut în ultimele 12 luni cu aproximativ 2,3% față de anul trecut, însă în orașele Bucureşti, Constanţa, Braşov sau Cluj-Napoca acestea sunt încă în declin.
Începând cu data de 1 aprilie, românii se confruntă cu un nou val de scumpiri, aceștia fiind nevoiți să plătească mai mult pentru o serie de buunuri și servicii.
Potrivit datelor de la Agenția Națională pentru Ocuparea Foței de Muncă, în data de 1 aprilie sunt disponibile 13.735 de locuri de muncă, la nivel național, cele mai multe fiind în București.
Clujenii speriați de majorarea prețului la carburanți au luat cu asalt benzinăriile din oraș, pentru a alimenta la prețul vechi.
Sesiunea Specială Ursus s-a încheiat vineri, 28 martie, după 2 luni în care studenţii clujeni au avut ocazia să-şi exerseze creativitatea construind un urs ieşit din tiparele convenţionale.
Agenția Națională pentru Ocuparea Locurilor de Muncă a organizat, sâmbătă, Bursa locurilor de muncă în județele Argeş, Bihor, Botoşani, Caraş-Severin, Cluj, Ialomiţa, Teleorman.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a dezvăluit că un operator de turism va deschide zboruri de la Cluj-Napoca spre litoralul românesc.
Directorul Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj, David Ciceo, a participat la conferinţa Passenger Terminal 2014 de la Barcelona, în perioada 25-27 martie.
Florian Walter a participat la licitația de 30 de milioane de euro, privind salubrizarea stradală, dar a pierdut. Suporterii speculează că va pleca de la U Cluj.
Linia aeriană low-fare, Wizz Air, a anunțat, joi, că începând cu vara acestui an vor fi introduse mai multe zboruri externe la bazele in București și Cluj-Napoca.