Firmele din judeţul Iaşi plătesc lunar salarii de aproape 1 mld. de lei, adică 202 mil. euro, potrivit datelor disponibile la Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Parlamentul a adoptat proiectul potrivit căruia consumatorii vor putea beneficia de preţuri reduse la alimente înainte de data expirării şi va fi simplificată procedura.
Ministerul Finanțelor clarifică regulile privind depunerea Declarației Unice pentru persoanele care obțin venituri din drepturi de autor în România în anul 2024.
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) vrea să introducă aşa numita ”taxă pe soare”, susţin reprezentanţii Asociaţiei Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie din Romania (APCE).
Contestația unei amenzi de circulație este reglementată conform Ordonanței de Urgență nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cluj-Napoca se află în topul clasamentului atunci când vorbim de orașele cu cel mai scump coș alimentar din România.
În contextul în care România se confruntă cu o criză a forței de muncă și avem și un număr mare de tineri care nu lucrează, Ministerul Muncii anunță stimulente financiare pentru tinerii șomeri care își găsesc un loc de muncă.
Banca Transilvania împlinește 30 de ani de la înființare, din postura de lider al industriei bancare din România. Banca a pornit la drum cu 13 angajați, în 16 februarie 1994, și cu banii a 46 de acționari. Primii clienți au fost chiar ei, alături de famil
Prețurile la Cluj au luat-o razna, mai ales pe piața chiriilor. O femeie din Florești, a analizat un spațiu comercial din centrul Clujului și unul similar din Arad, iar surprizele au fost mari.
Tinerii nu mai vor locuințe cumpărate prin credit la bancă pentru 30 de ani și preferă chiria. Aceștia refuză ideea de a se îndatora la bancă zeci de ani pentru o locuință.
Cei care își doresc un anumit job pot folosi un truc de negociere care le va ușura obținerea postului dorit.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) are în vedere o schimbare semnificativă în politica fiscală care va avea impact asupra contribuabililor persoane fizice din România.
Preţurile la zahăr brut sunt aşteptate să înregistreze un salt anual de aproape 20% în 2024.
Anul 2024 a venit cu scumpiri pe toate planurile și, se pare că nici produsele populare în preajma Zilei Îndrăgostiților nu au scăpat de creșterea prețurilor.
Rata anuală a inflaţiei a revenit pe creştere în prima lună din 2024, înregistrând un plus de 7,4% faţă de ianuarie 2023
Alegerea între a rămâne în Cluj și a investi într-o proprietate cu prețuri exorbitante sau să explorezi alte orașe din apropiere cu costuri mai accesibile este cu siguranță un subiect de discuții de mare interes care este dezbătut tot mai des de tinerii d
Direcția Județeană de Statistică a prezentat numărul autorizațiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale în decembrie 2023 și în tot anul trecut.
Consiliul Concurenţei a terminat anul trecut 14 investigaţii privind încălcarea Legii concurenţei, aplicând amenzi totale de 160 milioane lei. În 2023 au fost declanşate 24 de investigaţii, cele mai multe din ultimii 12 ani.
Un clujean vinde un apartament în centrul orașului, care costă o avere, dar nici măcar nu îl are tot în acte.
Datoria externă totală a României a ajuns la un total de 168 miliarde euro, arată datele publicate marți de BNR.
Numărul autorizațiilor de construcție emise anul trecut în Cluj a scăzut mult față de valorile înregistrate în anii precedenți.
Fenomenul apartamentelor scoase la vânzare pentru sume exorbitante continuă la Cluj.
Casa Aurarului, un monument istoric, din secolul al XVIII-lea, din Cluj, a fost scos la vânzare cu o sumă destul de mare, motiv pentru care se pare că nu s-a găsit cumpărător nici la 6 luni de la anunțul publicat inițial.
Guvernanții vin cu propunerea ca salariul minim pe economie să crească de la 1 iulie 2024 la 3700 de lei. Asta înseamnă un salariu minim net care ar urma să crească cu 138 de lei.
Începând cu anul 2024, angajații contribuie cu 1% mai mult la pilonul II, deci la acea pensie obligatorie administrată privat, așadar 4,75% este procentajul cu care se contribuie la pilonul II.
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) Paul Anghel a transmis, duminică, într-o postare pe Facebook, recomandări pentru consumatori, în contextul în care se apropie Sf. Valentin.
Consiliul Judeţean Cluj are un buget de peste 1,5 mld. lei în 2024, din care 359 mil. lei merg către dezvoltare.
Conform specialiştilor, semnele de începător pentru mașină se atașează, în general, pe parbriz, dar şi pe lunetă, respectiv pe geamul din spate al maşinii.
Salariu de peste 2000 de euro pe lună, transport gratuit și diurnă de 400 de lei/zi. Nu este oferta unei multinaționale, acestea sunt doar câteva dintre avantajele pe care le au senatorii și deputații români.
Banca Transilvania a semnat vineri, 9 februarie, cu OTP Group un acord pentru achiziția a 100% din acțiunile pe care le deține la OTP Bank România. Ca urmare a acestui acord, OTP Group vinde subsidiarele sale din România, marcând ieșirea de pe piața român