Polițele RCA de la Euroins ar putea avea o valabilitate prelungită.
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat, vineri seara, mai mulţi comercianţi din Satul de Vacanţă din Constanţa.
Atunci când sunt făcute, reducerile sunt nesemnificative iar clienții se plâng că economisesc doar câțiva lei.
Clujul se află în fruntea clasamentului în România în ceea ce privește nivelul de prietenie al orașului față de mediul de afaceri.
Toate vânzările de legume, fructe, flori vor fi făcute pe factură electronică începând cu 1 ianuarie anul viitor, au precizat surse guvernamentale.
Parlamentari, miniștri, ambasadori din 16 de țări, alături de reprezentanți ai peste 200 de companii participă pe data de 4 august, la Cluj-Napoca, la cea de-a doua ediție a „The Public-Private Sector Forum”.
Autoritățile din Grecia au afirmat că vor oferi un sejur gratuit de o săptămână în Rodos
UE vrea să renunțe la sobele tradiționale pe lemne, acestea urmează să fie înlocuite cu unele mai puțin poluante, dar nu pe gaz.
Patronul unui cunoscut local clujean vrea să își mute firma din România, pentru a scăpa de impozitare.
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, a anunțat, pe rețelele de socializare, perioada în care vor fi primite pensiile și indemnizațiile.
Criza bate la ușa României, care s-a împrumutat excesiv pentru a susține masivul aparat bugetar, iar guvernanții revin cu expresii populiste.
Un număr de 33.895 de firme au fost radiate la nivel naţional în primele şase luni din 2023
În timp ce sectoare întregi de activitate sunt disperate în a înțelege ce viitor imediat le așteaptă, nu se vede aceeași grabă a Guvernului în a reduce cheltuielile bugetare.
Guvern va impune o taxă de 5% la vânzarea unei proprietăți, în încercarea de a aduce bani în visteria statului, pentru a menține aparatul bugetar.
Guvernul pierde bani prin toate părțile și vrea să reducă hemoragia financiară printr-un OUG, care conține măsuri de austeritate.
Cotele de adaos comercial pentru 14 grupe de produse alimentare se vor limita, începând de azi, 1 august, pentru o perioadă de 3 luni
BT este banca oficială UNTOLD de la început şi asigură experiența de plată la cel mai mare festival din România.
În contextul creșterii preocupării pentru protecția mediului și a eficienței energetice, pompele de căldură Energy Save - Suedia devin o opțiune tot mai populară pentru încălzirea locuințelor. Aceste echipamente inovatoare reprezintă o alternativă sustena
Guvernul anunță salarii mai mari, de la 1 august 2023, pentru mai mulți angajați din spitale, dar și ieftiniri de alimente.
Guvernul anunță că, din luna octombrie, pensionarii vor primi mai mulți bani din partea statului. Este vorba despre un ajutor cuprins între 300 și 500 de lei.
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a fost întrebată când vor avea loc schimbările în legea salarizării și legea pensiilor, așteptate de toți românii, în speranța că veniturile vor crește.
Profesorii din învățământul preuniversitar au dreptul la concediu fără plată pe durata unui întreg an școlar. Măsura a fost păstrată în noua lege a educației preuniversitare.
Renunțarea la mașina personală este un trend tot mai popular în vestul Europei, care începe să fie tot mai îmbrățișat în rândul noilor generații din marile orașe românești.
Compania românească dezvoltatoare de soluţii digitale Digital Twin, în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, au lansat miercuri, 27 iulie 2023, WisdomOfAge, o platformă ingenioasă care utilizează inteligenţa artificială pentru a conecta pr
Crește valoarea tichetelor de masă! Câți bani vor primi românii de la 1 august
Wizz Air a aniversat pasagerul cu numărul 17 milioane, care a călătorit către și dinspre Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj.
Deși avem cea mai mare creștere a venitului minim pe economie din ultimii zece ani, românii rămân la coada clasamentului european al salariilor.
Unul dintre cele mai râvnite locuri de muncă din România, în ultimii ani, a devenit jobul ca agent de pază.
Cluj-Napoca este orașul din România în care se propune realizarea primului proiect mixt de reconversie urbană ce va purta semnătura UNStudio.
Apetența clujenilor pentru produsele de tip fast-food este uriașă, trendul fiind crescător. Livrările la domiciliu au dezvoltat extrem de mult această industrie, care era limitată uneori chiar și din cauza comodității clienților. Acum, cu o simplă comandă