Românii ar putea primi noi vouchere de ajutoare, în valoare de 4.000 de lei, de la stat, a anunţat, luni, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș.
Ministrul Finanțelor a declarat duminică că OMV va plăti taxa de solidaritate. „Aşteptaţi luna iunie”, a spus ministrul, arătând că această taxă se declară pe 25 iunie şi se plăteşte pe 25 iunie, pentru că acesta este termenul legal pentru impozitul pe pr
Speriați de cutremure, românii cumpără masiv kit-uri de supraviețuire. Cutremurele din Turcia și Siria de săptămâna trecută, dar și cele recente care au avut loc în Oltenia, au dus la o creștere a vânzărilor de kit-uri de supraviețuire.
Principalele motoare ale creşterii economice din România în anul 2022 au fost Bucureştiul, Constanţa şi Braşovul.
În ultimul an tot mai mulți români și-au îndreptat atenția spre piața imobiliară din Dubai, unul dintre cele mai cosmopolite, dar și dintre cele mai sigure orașe din lume.
Clujul se pregătește de primăvară, iar startul este dat de târgurile dedicate Mărțișorului și Zilei Internaționale a Femeii.
Grupul Banca Transilvania a avut un profit net de 2,5 miliarde de lei în 2022, mai mare cu 23% faţă de anul 2021, conform unui comunicat de presă al Băncii.
Strada Frunzișului, cu blocurile noi realizate recent, devine zona cu cele mai mari chirii din oraș. S-a ajuns la 1.200 de euro pentru un apartament cu 2 camere.
Șoferii își pierd rapid interesul față de mașinile electrice pe măsură ce costul energiei electrice crește, iar prețurile la benzină și motorină continuă să scadă
După ani de zile în care trendul prețurilor pe piața imobiliară din Cluj-Napoca a fost unul ascendent, se pare că nu mai e loc pentru o creștere nesimțită a acestora.
Preţurile la acest aliment au crescut alarmant în unele țări, alimentând inflaţia şi determinând unele state să ia măsuri pentru a-şi asigura necesarul. În unele zone de pe glob a ajuns produs de lux.
Prețul benzinei și al motorinei în România, 24 februarie 2023. Carburanţii standard se comercializează astăzi în România cu preţuri cuprinse între 6.48 lei/l și 7.38 lei/l.
Războiul din Ucraina a afectat grav economia întregii Europe, dar în special a românilor. Unul din efectele cel mai acut resimţite după începerea războiului din Ucraina şi impunerea de sancţiuni Rusiei este scumpirea galopantă a carburanţilor.
Primarul Emil Boc anunță că a lansat licitația la cele două tronsoane ale Centurii Metropolitane. Valoarea licitațiilor este de 998 milioane de euro.
O chirie cochetă de pe Valea Gârbăului, la 15 minute de VIVO, a stârnit amuzament pe un grup dedicat celor care caută chiriaș și vor să evite agențiile.
Un proprietar a amenajat în mod ingenios o încăpere de pe strada Byron, rezultând 55 de mp, cumulat.
Compania aeriană Ryanair, a anunțat astăzi, programul de operare pentru sezonul de vară 2023, aferent celor 5 rute operate de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj (regie autonomă aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj), care includ 4 noi d
Noile reglementări elaborate de ANRE întăresc drepturile clienților finali și simplifică informațiile din factura de gaze naturale.
Mâine este Dragobetele, sărbătoarea dragostei la români. Florarii s-au aprovizionat deja cu zeci de soiuri de flori şi au început să pregătească primele buchete.
Anul nou a venit, pentru români, cu o plafonare a preţurilor la energie electrică şi la gaze naturale, unul dintre efecte fiind faptul că românii primesc mai greu facturile decât în mod obişnuit, până când companiile îşi actualizează softurile de calcul ş
Prețul benzinei și al motorinei în Cluj-Napoca, 22 februarie 2023.
Cristian Popa, membru al Consiliului de Administraţie al BNR, susţine că atunci când o economie cheltuie cu aproape 10% din PIB mai mult decât câştigă, devine extrem de vulnerabilă din punct de vedere macroeconomic.
Poliţia Română atrage atenţia că, în mai multe țări europene, a fost declanșată o nouă campanie de fraude online.
Începutul anului 2023 pare să aducă vești bune pentru clujeni. În luna ianuarie prețurile sunt pe trend de scădere, așadar există șanse să se echilibreze treptat.
Prețul benzinei și al motorinei în Cluj-Napoca, 21 februarie 2023. Carburanţii standard se comercializează astăzi în România cu preţuri cuprinse între 6.50 lei/l și 7.46 lei/l.
Serviciul Român de Informații (SRI) face angajări. Se caută ofițeri specialiști IT&C, vorbitori de limbi străine și luptători antitero.
Medicul de familie nou-venit într-un sat ar urma să încaseze, timp de şase luni, cu 50% mai mult decât unul care lucrează în oraș, cu condiția să meargă într-o localitate în care nu mai este alt doctor și nici cabinet medical.
Românii cu pensii mai mari de 4.000 de lei îşi vor primi înapoi, din oficiu, banii pe care statul i-a reținut în 2022 din veniturile lor pentru contribuția la sănătate (CASS).
Agenţia pentru Protecţia Mediului Cluj anunță firmele care produc, importă sau comercializează produse din categoriile bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale
BT Mic a finanțat peste 1.000 de afaceri mici în decurs de patru luni, prin programul InvestEU, intermediat de Fondul European de Investiții (FEI).