Duminica 22 Decembrie

Parteneriat între Cluj IT Cluster și UBB. Studenții au făcut practică în unele dintre cele mai importante companii din Cluj



Universitatea Babeș-Bolyai a desfăurat un proiect în parteneriat cu Cluj IT Cluster pentru a le oferi studenților posibilitatea de a face stagiul de practică într-un mediu profesional, în unele dintre cele mai importante companii din industria IT și nu numai.

Astfel, în cadrul proiectului POSDRU„Creșterea oportunităților de ocupabilitate prin practică de succes (PRACT-IT)”, realizat de Universitate în parteneriat cu Cluj IT Cluster, 450 de studenți au beneficiat de stagiul de practică de trei săptămâni.

Programul PRACT-IT a fost inițiat în vara anului trecut și s-a încheiat joi, 22 octombrie, acesta având o valoare totală de 490.000 euro. El s-a adresat studenților din anii I și II ai Universității Babeș-Bolyai, din cadrul specializărilor: Informatică (188 de studenți), Informatică economică (87), Contabilitate și informatică de gestiune (77), Marketing (29), Matematică și Informatică (24), Economie și afaceri internaționale (21), Statistică și previziune economică (16), Economie generală (8).

Potrivit organizatorilor, scopul acestui program a fost de a-i ajuta pe tineri să își îmbunătățească aptitudinile profesionale, astfel încât să le crească și capacitatea de a se încadra cu succes și pe piața muncii, după absolvire.

Sunt destul de multe companii în cadrul Clusterului nostru care, de multe ori, au fost nevoiți să refuze contracte din cauza lipsei de forță de muncă. Acest proiect de practică nu și-a propus să rezolve această problemă. Inițiativa noastră și a Universității Babeș-Bolyai a fost de a aduce studenții mai aproape de realitatea pieței muncii, să încercăm să le facilităm accesul la companii de prestigiu din domeniul IT, dar nu numai, în așa fel încât să înțeleagă contextul în care pot să evolueze după ce își finalizează studiile”, a declarat Andrei Kelemen, directorul Cluj IT Cluster.

Mare majoritate a companiilor în care studenții și-au desfășurat stagiile de practică sunt membre ale Clusterului IT, iar printre acestea se numără: Accesa IT Consulting, Altom Consulting, Alfa Software, ArtSoft Consult, ARXIA, Cloud Troopers, FORTECH, Imprezzio Global, ISDC, LightSoft, NetBrinel, OptimaGroup, PitechApps, Recognos și TecknoWorks. La proiect au participat și organizații catalizator din cadrul Clusterului, cum ar fi ARIES și Cluj Hub sau universități membre, precum Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”. Printre organizațiile partenere din afara clusterului se numără: Banca Română de Dezvoltare Centrul Regional Cluj, Banca Transilvania, Steelcase Romania și Yonder Romania.

Pentru proiectul de practică s-au înscris 573 de studenți, dintre care au fost selectați 450entru a participa la toate activitățile. Selecția participanților a fost realizată prin intermediul unui portal online de matchmaking prin care studenții au depus CV-uri și scrisori de intenție adresate organizațiilor partenere.

De asemenea, subvenția acordată fiecărui student implicat in proiect a fost de 1.144 de lei, dintre care 1044 de lei au fost oferiți de catre UBB, iar 100 de lei de către Cluj IT Cluster.

Totodată, în cadrul proiectului a fost organizat și un concurs cu premii care a avut ca scop evaluarea competențelor profesionale acumulate de grupul țintă în urma participării la stagiile de practică. În urma concursului s-au acordat 155 de premii, fiecare in valoare de 2.480 de lei.

Stagiile de practică s-au desfășurat pe o perioadă de 15 zile, cu program de 6 ore pe zi, sub îndrumarea directă a zeci de tutori din cadrul organizațiilor participante și sub monitorizarea cadrelor didactice supervizoare. Activitățile derulate au inclus evaluări individuale psihoprofesionale, activități de informare cu privire la metodologiile prin care se face angajarea și workshop-uri interactive de consiliere profesională. Activitatea de consiliere profesională a inclus sesiuni individuale în care au fost făcute prezentări și simulări de situații din viața reală legate de procesul de angajare, precum: găsirea unui loc de muncă, metodologia de întocmire a unui CV profesional și a unei scrisori de intenție adaptate destinatarului, prezentarea la un interviu de angajare sau comunicarea cu potențialii angajatorii înainte și după interviu.

Au fost incluse și sesiuni de lucru în grup sub formă de seminarii despre creșterea motivării și încrederii în sine în vederea găsirii unui loc de muncă, sesiuni de jocuri de rol, discuții interactive cu persoane care au participat la aceste etape în viața reală și metode de promovare personală în relația cu potențialii angajatori.

Proiectul a reuşit dezvoltarea parteneriatelor dintre Universitatea Babeș-Bolyai și societăţi comerciale din domeniul industriei IT&C care au menirea de a creşte gradul de corelare între oferta educațională şi nevoile practice ale angajatorilor. Dorim ca pe viitor acest tip de proiecte să fie posibile și pentru studenții de la alte programe de studiu, care nu au beneficiat până acum de astfel de oportunități”, a spus Prof. univ. dr. Mihaela Dragan – coordonatorul proiectului pe domeniul economic.

Parteneriatul dintre Universitate și companiile IT ar putea deveni unul de lungă durată, iar directorul Cluj IT Cluster, Andrei Kelemen, și-a exprimat interesul în susținerea tinerilor studenți, astfel încât aceștia să fie cât mai bine pregătiți pentru intrarea pe piața muncii.


Comentarii Facebook