Duminica 22 Decembrie

Pe lângă creşterile de impozite din acest an, peste numai 9 luni pe români îi aşteaptă noi majorări! Taxe și impozite mai mari pe proprietăți


Anul 2025 pare atât de îndepărtat acum, când abia a început 2024, dar contribuabilii, persoane fizice şi juridice deopotrivă, trebuie să ştie că, pe lângă creşterile de impozite din acest an, peste numai 9 luni îi aşteaptă noi majorări, de data aceasta pe segmentul taxelor locale pe proprietate.

Este vorba despre prevederi care schimbă esenţial modul de calcul al acestora, stabilite prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 16/2022, care ar fi urmat să fie aplicate începând cu 1 ianuarie 2023. Ulterior, autorităţile au revenit şi au decis amânarea intrării în vigoare, pentru data de 1 ianuarie 2025.

Anul în curs a venit deja cu majorări ale altor taxe şi modificări legislative pe baza cărora povara fiscală creşte în 2024, astfel că amânarea aplicării noilor reguli de calcul a taxelor locale a fost binevenită.

„Este important de ştiut însă că, în urma aplicării noilor reglementări, de anul viitor, creşterea taxelor şi impozitelor pe proprietăţi (imobile şi terenuri), colectate şi utilizate de autorităţile locale, este inevitabilă", se menţionează într-un material semnat de Alex Milcev, liderul departamentului de Asistenţă fiscală şi juridică, EY România, scrie Agerpres.

În opinia sa, primul factor care a stat la baza deciziilor de schimbare a modului de calcul al acestor taxe ţine strict de contextul intern, naţional, unde ne confruntăm cu situaţia în care bugetele locale nu colectează suficiente venituri din taxe şi impozite care să acopere cheltuielile locale, astfel încât să lase loc investiţiilor. 

Peste 90% dintre români dețin o proprietate

„Ce va însemna acest lucru pentru fiecare dintre noi? Dacă vorbim despre persoane fizice, să ne aducem aminte că România e pe locul 1 din UE la procentul de populaţie proprietară de imobile - peste 90% dintre români stau într-o locuinţă proprietate proprie.

Toate aceste persoane vor avea un cost sporit în mod semnificativ faţă de cel actual, începând din 2025, care va reflecta şi va fi mai aproape de valoarea adevărată a proprietăţii, iar acest aspect ar putea să producă consecinţe pe termen lung. Dacă ar fi să dăm un singur exemplu, previzibil, este migrarea înspre zone mai ieftine a celor care nu îşi vor permite aceste taxe mai mari pentru proprietăţile lor”, susţine reprezentantul EY România.

Comentarii Facebook