Duminica 22 Decembrie

Persoanele fizice mai au până în 27 mai să își declare veniturile pe 2012



ANAF a impus data de 27 mai 2013 ca termen limită pentru declararea veniturilor pe anul 2012 a poersoanelor fizice. În caz contrar aceștia vor fi amendați cu suma de 500 de lei.

Potrivit comunicatului remis ANAF, formularul 200 trebuie completat și depus de către persoanele care au înregistrat câștiguri din:

1. Activităţi independente: activităţi comerciale, profesii libere, drepturi de proprietate intelectuală, venituri realizate de persoanele fizice dintr-o activitate desfăşurată într-o formă de organizare cu personalitate juridică.

Nu au obligaţia depunerii declaraţiei:

-persoanele fizice pentru care impozitul reţinut de plătitorii de venituri este final, potrivit opţiunii contribuabililor, în conformitate cu prevederile Codului fiscal;

-persoanele fizice care, în anul de raportare, au realizat venituri din activităţi independente impuse pe bază de norme de venit, cu excepţia persoanelor care au depus declaraţiile de venit estimativ în luna decembrie şi pentru care nu s-au stabilit plăţi anticipate, conform legii.

2. Cedarea folosinţei bunurilor mobile şi/sau imobile, închirieri şi arendă, pentru care venitul net se determină în sistem real.

Nu au obligaţia depunerii declaraţiei, persoanele fizice care, în anul de raportare, au realizat venituri din cedarea folosinţei bunurilor pentru care chiria prevăzută în contractul încheiat între părţi este stabilită în lei, nu au optat pentru determinarea venitului net în sistem real şi la sfârşitul anului anterior nu îndeplinesc condiţiile pentru calificarea veniturilor în categoria veniturilor din activităţi independente, pentru care plăţile anticipate cu titlu de impozit sunt egale cu impozitul anual datorat, şi impozitul este final.

3. Activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real:

3.1. venituri din cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor, în sere şi solarii special destinate acestor scopuri şi/sau în sistem irigat;

3.2. venituri din cultivarea şi valorificarea arbuştilor, plantelor decorative şi ciupercilor;

3.3. venituri din exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole şi altele asemenea.

Nu au obligaţia depunerii declaraţiei, persoanele fizice care, în anul de raportare, au realizat venituri din activităţi agricole cu impunere finală, din valorificarea produselor agricole obţinute după recoltare, în stare naturală, de pe terenurile agricole proprietate privată ori luate în arendă, către unităţi specializate pentru colectare, unităţi de procesare industrială sau către alte unităţi pentru utilizare ca atare, potrivit art. 74 alin. (4) din Codul fiscal.

4. Transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise.

5. Operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.


Persoanele care au realizat venituri din mai multe surse sau categorii de venit pentru care există obligaţia depunerii declaraţiei, vor completa în mod corespunzător numărul de surse sau categorii de venituri realizate, capitolul II 'Date privind veniturile realizate, pe surse şi categorii de venit, în formularul - 'Anexă nr... la Declaraţia privind veniturile realizate din România', care se ataşează la declaraţia privind veniturile realizate.

Comentarii Facebook