Duminica 22 Decembrie

Peste 700.000 de români au restanţe la bănci de peste 30 de zile

 

Preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu, a declarat că peste 700.000 de români au restanţe la bănci mai mari de 30 de zile, iar 4,5 milioane de persoane fizice însumează 7,5 milioane de credite.

 

Din datele oficiale al BNR, astăzi, 715.705 clienţi persoane fizice ai băncilor deţin restanţe mai mari de 30 de zile, implicit cu o sumă mult mai mică se află în curs de executare”, a afirmat Dănescu.

 

El a arătat că ARB are câteva temeri faţă de o iniţiativă privind insolvenţa persoanelor fizice, arătând că "o astfel de iniţiativă ar putea fi preluată, aplicată şi folosită prin lege împotriva legii".

 

Potrivit ARB, o lege privind insolvenţa persoanelor fizice ar trebui să aibă la bază o cercetare şi acordul tuturor părţilor implicate - BNR, Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor, Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului şi ARB -, fără să fie influenţată de "presiuni de natură politică" şi să nu fie afectată disciplina financiară.

 

Potrivit datelor furnizate de ARB, în privinţa insolvenţei persoanelor juridice, 10% din totalul creditelor sunt credite acordate companiilor aflate în insolvenţă, iar, în perioada ianuarie 2009 - august 2013, din totalul companiilor intrate în insolvenţă, 86% au ajuns în faliment, în timp ce în stadiul de reorganizare au ajuns doar 1,2%.

 

Deputaţii din Comisia juridică au dezbătut iniţiativa legislativă privind falimentul persoanelor fizice, care ar putea fi aplicat în cazul persoanelor ce acumulează datorii mai mari de 10.000 de euro către bănci..

Comentarii Facebook