Duminica 22 Decembrie

PIB -ul scade față de trimestrul 1! Ponta este pozitiv: Mergeam cu 130 km/h, acum cu 100 km/h

 

Produsul intern brut a scăzut în trimestrul al doilea cu 1% în comparație cu primul trimestru.

 

Conform Institutului Naţional de Statistică, după primele estimări, PIB în trimestrul II 2014 a fost mai mic cu 1% comparativ cu trimestrul I 2014 (date ajustate sezonier).

 

Faţă de acelaşi trimestru din anul 2013, PIB a înregistrat o creştere cu 1,2% pe seria brută şi cu 1,4% pe seria ajustată sezonier.

 

Guvernul a trimis un comunicat, după anunțul INS, prin care a comparat datele numai cu anul trecut, arătând că în România continuă creşterea economică.

 

Ţinând cont de datele oferite de Institutul Naţional de Statistică, rezultă că România continuă creşterea economică, pe fondul evoluţiei pozitive a producţiei industriale şi a exporturilor. Creşterea economică în semestrul I 2014, comparativ cu semestrul I din 2013, este de +2,6%, pe serie ajustată, România continuând să aibă una dintre cele mai mari creşteri economice din Europa. România continuă să aibă una dintre cele mai solide creşteri din Uniunea Europeană, în contextul în care o serie de măsuri prevăzute în pachetul mai amplu de măsuri de stimulare a economiei şi creare de noi locuri de muncă, precum reducerea CAS, nu au fost încă implementate. (...) În acest moment, România continuă să aibă spaţiu fiscal de 2% din PIB din deficit, necesar stimulării creşterii economice, pe fondul continuării investiţiilor publice, în contextul în care la rectificarea bugetară nu au fost tăiate fonduri de la investiţii. Guvernul subliniază că în această perioadă au fost luate măsuri importante, precum creşterea salariului minim, respectiv scutirea de impozit pe profitul reinvestit. Aceste măsuri vor fi dublate de reducerea impozitării muncii, prin reducerea CAS, măsură care va aduce beneficii concrete în creşterea numărului de locuri de muncă nou create, precum şi a creşterii investiţiilor străine directe în România”, se afirmă în comunicat.

 

Pe Facebook, premierul Victor Ponta a scris că este că: ”Datele oficiale confirma vestea buna - Romania continua cresterea economica!

 

Cu +2,6% fata de semestrul similar de anul trecut, cu +9,1% crestere industriala si in graficul cresterii de minim +2,5% pentru acest an.

 

Avem in continuare una din cele mai solide cresteri din UE. Este ca si cand mergeam cu masina cu 130 km la ora si acum mergem cu 100 km la ora - dar mergem tot inainte!

 

Avem mare nevoie de reducerea CAS, macar de la 1 octombrie, pentru a nu scadea ritmul cresterii, mai ales ca in regiune sunt si semne proaste. Mai avem spatiu de crestere pentru toamna aceasta si de aceea am marit salariul minim, am introdus facilitatea pentru cei cu rate la banci si am eliminat impozitul pe profitul reinvestit.

 

Fara a mai fi blocati de un regim care vrea doar politici de austeritate, am putea face mult mai mult! De aceea alegerile din toamna sunt atat de importante!”.

Comentarii Facebook