Duminica 22 Decembrie

Ponta amenință supermarketurile cu ”taxe speciale” dacă nu scad preţurile alimentelor după reducerea TVA la 9%

 

Premierul Victor Ponta a cerut să fie făcute controale la supermarketuri pentru a se vedea dacă se confirmă scumpirea alimentelor.

 

Îl rog pe ministrul Agriculturii şi să transmit rugamintea către preşedintele Consiliului Concurenţei şi şefil ANPC, să începeţi să verificaţi dacă ceea ce a apărut în presă e adevărat. Dacă hipermarketuri sau centre comerciale profită de cea mai bună măsură pe care puteam s-o luăm vreodată - reducerea TVA - pentru a-şi mări preţurile acum ca să rămână după aceea la nivelul pe care şi-l doresc. Vreau să vă rog, domnule ministru, (...) dar şi Protecţia consumatorului şi Consiliul Concurenţei să vedem daca sunt înţelegeri necompetitive. Să verificăm dacă e adevărat, apoi să propuneţi soluţii legale şi normale în UE, (...) NU putem îngheţa preţurile, putem însă să obligăm pe toti cei care activează pe piata românească, prin măsuri foarte clare şi dure, să respecte principiul competitivităţii şi să aplice la 1 iunie scăderea preţurilor aşa cum se impune prin scăderea TVA", a declarat premierul Victor Ponta la începutul şedinţei de Guvern. 

 

Am auzit tot felul de tâmpenii liberal-comuniste, că să dăm ordonanţă să îngheţăm preţurile. Suntem în Uniunea Europeană, suntem economie de piaţă şi nu putem îngheţa preţurile, cum de altfel nu prea reuşeau nici comuniştii să le îngheţe. Avem măsuri legislative pe care le putem lua, nu ordonanţe de îngheţare a preţurilor. Avem măsuri legislative pe care le putem lua, putem să introducem taxe speciale pentru cei care folosesc acest prilej. Nu voi ezita şi o să vă rog să-mi propuneţi dacă constatăm că există acestă situaţie, vom pune nişte taxe aşa de mari încât tot ceea ce câştigă în mod speculativ să piardă pe partea cealaltă. Nu voi ezita să iau nicio măsură europeană şi constituţională, nu trăsnăi comuniste", a avertizat Ponta.

Comentarii Facebook