Duminica 22 Decembrie

Ponta prezintă o dovadă că oferta lui Dan Diaconescu pentru OLTCHIM este falsă

 

Premierul Victor Ponta a anunțat că Dan Diaconescu are termen până luni, 1 octombrie, să plătească banii pentru acțiunile de la Oltchim.

 

Suntem pregătiţi ca, dacă plăteşte până luni, să discutăm mai departe toate procedurile, legate de investiţii, gestionarea portofoliului de datorii şi Arpechim. Luăm însă în calcul să nu plătească până luni şi atunci suntem pregătiţ pentru numirea unui nou management, a unui administrator special pentru a opri contractele păguboase şi a discuta cu creditorii privaţi, precum Electrica şi băncile, precum şi pentru reluarea activităţii printr-un sprijin guvernamental ca şi capital de lucru din fonduri de privatizare, iar în maximum şase luni, cu consultarea Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale, să reluăm privatizarea cu un investitor strategic”, a afirmat premierul la conferința comună susținută cu ministrul Economiei.

 

Ponta a citat din oferta depusă de Dan Diaconescu pentru Oltchim, prin care omul de televiziune se angaja să achite banii la semnarea contractului. ”Dacă a asigurat în fals că dispune de resursele financiare necesare, acest lucru va atrage răspunderea penală pentru fals în acte oficiale şi înşelăciune”, a spus Ponta.

 

Cu toate acestea, luni, 24 septembrie, la semnarea contractului de privatizare Dan Diaconescu a anunțat că nu mai semnează nimic pentru că Guvernul a schimbat condițiile din caietul de sarcini.

 

Diaconescu REFUZĂ să semneze contractul Oltchim: ”Au schimbat contractul de privatizare”

 

Premierul a adpugat că Oltchim are datorii de 700 de milioane de euro, în creștere cu 200.000 euro în fiecare zi.

 

Dan Diaconescu a plecat din România, spre München

Comentarii Facebook